Elevii clasei I Step by Step de la Colegiul Naţional Mihai Eminescu din Oradea, alături de colegi de-ai lor puțin mai mari, au înfrumuseţat, miercuri, zona de mal a Crişului Repede aflată lângă restaurantul Dock.

Micuţii au fost însoţiţi de învăţătoarele Mirela Bar şi Lavinia Corodeanu, de părinţi şi de câțiva elevi de clasa a II-a de la aceeaşi unitate învăţământ.

"Copiii au adus plantele, au curăţat jardinierele de buruieni şi apoi au plantat. La final am strâns toate materialele reciclabile şi le-au dus la containerul inteligent din curtea şcolii", a detaliat învăţătoarea Mirela Bar.

Ea a mai spus că micuţii ar fi fericiţi dacă trecătorii vor avea la rândul lor grijă de florile plantate, udându-le atunci când vor trece prin zonă, la fel cum vor face şi micii grădinari.

Activitatea a fost organizată în cadrul proiectului "Am grijă de natură", realizat timp de şase luni de clasa din Colegiul Mihai Eminescu alături de Şcoala Mascagni din Italia, care a fost conceput pe platforma educaţională e-Twinning ce ajută profesorii din întreaga lume să lucreze împreună.

Proiectul a presupus şi alte activităţi menite să-i înveţe pe elevi importanţa protejării mediului înconjurător, între acestea numărându-se plantarea de puieţi de mesteacăn în Săldăbagiu de Munte şi amenajarea unei grădini cu flori în curtea Colegiului Mihai Eminescu.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!