Aflate la o vârstă la care adolescenţii abia descoperă lumea, pasiunile şi primele iubiri, mamele minore sunt private de bucuriile vieţii.
Needucate de familii şi de şcoală, unora li se aprind călcâiele şi îşi încep viaţa sexuală fără a-şi cunoaşte corpul ori riscurile cărora se expun. Multe rămân însărcinate şi nasc înainte să devină majore, nepregătite să aibă grijă de prunci.
BIHOREANUL a cunoscut trei mame adolescente ale căror poveşti dau de gândit celor care până acum au văzut în acest fenomen doar o statistică...
"Campioane" europene
România se află de câteva decenii în topul ţărilor europene cu cele mai multe mame minore. În 2019, ultimul an în care au fost centralizate informaţiile de către UNICEF (Fondul Internaţional pentru Urgenţe ale Copiilor al Naţiunilor Unite), România era pe locul 1 la numărul mamelor sub 15 ani.
Potrivit datelor, sarcinile în rândul minorelor au crescut cu 11% în nord-estul şi nord-vestul ţării, adică inclusiv în Bihor, iar statisticile devin, cu fiecare an ce trece, tot mai îngrijorătoare. În noaptea celui mai recent Revelion, la câteva ore după intrarea în anul 2021, primul bebeluş venit pe lume l-a născut o adolescentă de 15 ani din Mureş.
"În creştere galopantă"
Nici în Bihor lucrurile nu diferă. Până la finalul lunii august, în Maternitatea din Oradea au născut 206 minore. Cea mai tânără mamă a avut doar 13 ani! "Fenomenul mamelor minore e în creştere galopantă în ultimii ani. Este frustrant pentru noi, cei care vedem că multe dintre ele nu au cunoştinţele şi abilităţile necesare pentru a le asigura un trai bun celor mici şi nici nu putem face mare lucru ca să le ajutăm", spune Liliana Moşincat (foto stânga), asistentă şefă la Maternitatea din Oradea şi organizatoarea programului Şcoala Mamei.
Multe adolescente nu solicită consultaţii de specialitate pe parcursul sarcinii (deşi, fiind minore, nu plătesc nimic), prezentându-se la Maternitate când mai au doar câteva zile până la naştere, iar durerile devin insuportabile.
"De multe ori ajung la noi fete care nu apar în nicio evidenţă, despre care nu ştim nimic. Încercăm să facem anchete sociale, le întrebăm de unde sunt, câţi ani au, dacă tatăl recunoaşte copilul şi le explicăm că trebuie să facă certificatul de naştere al copilului înainte de a pleca, pentru că altfel nu-l mai fac", spune Paula Moca (foto), asistent social în cadrul instituţiei.
Fără pedepse
Asistentele sociale sesizează apoi Poliţia. Agenţii fac cercetări, iar în cazul fetelor sub 16 ani se întocmeşte un dosar penal pentru act sexual cu un minor. "Dacă diferenţa dintre victimă şi autor este de până în 3 ani, fapta nu se pedepseşte", explică Ioana Lascău, ofiţer de presă al Poliţiei Bihor.
Cele mai multe adolescente aleg să păstreze pruncul, dar altele afirmă că nu au din ce să-l crească. "În acest caz completează mai multe documente, împreună cu un părinte sau tutore, prin care admit că nu au posibilităţi acasă, noi sesizăm DGASPC, iar bebeluşul ajunge la un asistent maternal sau în plasament familial", spune asistenta socială Livia Moş. DGASPC, prin asistentele sociale, urmează să le monitorizeze până la vârsta majoratului.
Cu 150 lei pe lună!
Unele mame-copile trăiesc la limita subzistenţei. Adina, din Girişu de Criş, a rămas însărcinată la 16 ani cu un tânăr de 18, iar acum trăieşte din pensia de urmaş după moartea tatălui (150 lei) şi din economii adunate în ultimele luni de lucru ale soţului, recent devenit şomer.
Deşi frecventa un liceu în Oradea şi îşi dorea să ajungă bucătăreasă, a rămas repetentă în clasa a XI-a din cauza absenţelor. "Am rămas gravidă fără să-mi dau seama, dar ne-am asumat şi ne-am căsătorit. Îmi iubesc copilul şi am grijă de el, chiar dacă ne descurcăm greu. Micuţul Luca e cuminte toată ziua", îşi laudă ea băieţelul de 4 luni.
Când copilul va creşte, Adina vrea un loc de muncă. Ştie, însă, că până atunci viaţa nu va fi deloc uşoară.
Din mamă-n fiică
Asistentele cu vechime au observat că fenomenul mamei minore este ciclic, repetându-se în cadrul aceloraşi familii de la o generaţie la alta. E şi cazul Alexandrei (18 ani), o tânără de etnie romă din Sânmartin care a rămas însărcinată cu un băiat din aceeaşi comunitate, în urmă cu doi ani. A renunţat la şcoală din clasa a III-a şi îşi însoţea mama, rămasă văduvă, la săpat şi plivit pe la locuitorii din comună. La fel ca fiica, şi mama născuse când era minoră, iar acum are 5 copii, Alexandra fiind a treia.
"Am vrut să am un coptil. Tăte din jurul meu aveau şi ştiam că mama o să mă ajute", povesteşte ea. La câteva luni după naştere, fata şi-a dat însă seama că nu-i uşor. "Poate oi mai face unul când va fi mai mare primul. Amu-i prea dăvreme, nu ni-i uşor nici nouă, că trăim dintr-un salar şi o alocaţie. Aşa că folosim prăzervativul", mărturiseşte Alexandra.
Asistenta socială care o monitorizează, Angela Silaghi (foto), o laudă pentru că de când locuieşte cu partenerul ei menţine curăţenia în casă. "Cuplul se îngrijeşte de casă, de hrana micuţului şi îl duc la medic".
Renunţare la tradiţie
În Sânmartin mai sunt încă cinci minore cu copii, toate de etnie romă. Una dintre ele este Esztera, de loc din Săcuieni, măritată cu un bărbat din Sânmartin care îşi câştigă traiul ca zilier în localităţile din împrejurimi.
Deşi spune că îi plăcea şcoala, fata a renunţat în clasa a IV-a, nefiind susţinută de părinţi, iar acum nu ştie nici să scrie, nici să citească fluent. Şi-a început viaţa sexuală la 14 ani, iar după un an a rămas gravidă şi s-a mutat la bărbat. "N-am vrut, dar aşe o fost şi fie", spune Esztera.
Acum băieţelul are aproape 2 ani, iar ea, însărcinată în luna a şasea, aşteaptă încă unul. Pentru a-i creşte, tânăra e ajutată de soacră, cu care locuieşte în aceeaşi curte.
"Chiar dacă în cultura noastră se obişnuieşte ca fetele să se mărite tinere, cred că ar trebui să renunţăm încet. Ele nu ştiu şi nu pot să le ofere o educaţie copiilor lor, din moment ce nici ele n-au primit acasă. Aici ar fi nevoie de implicarea instituţiilor, de educaţie sexuală, lucruri care nu se întâmplă la noi", recunoaşte bulibaşa romilor din Cordău, Stelian Varga (foto).
Probleme vechi
Când ajung la vârsta adolescenţei şi îşi pun întrebări despre corpul lor, mulţi copii îşi iau informaţiile de la prieteni sau din surse nesigure de pe internet, fără a cere şi primi sfaturi de la părinţi sau de la persoane avizate.
Pentru a rezolva problema, ONU a atenţionat România încă din 2009 să introducă educaţia sexuală în şcoli, dar politicienii s-au încurcat în problemă. Anul trecut, Parlamentul României a transmis Preşedintelui, spre promulgare, Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, denumită şi legea educaţiei sexuale, care a suferit însă modificări faţă de proiectul iniţial.
Parlamentul, mai conservator, a înlocuit termenul de "educaţie sexuală" cu cel de "educaţie sanitară" şi a condiţionat participarea elevilor la astfel de cursuri de acordul scris al părinţilor. În loc să o promulge, Klaus Iohannis a cerut reexaminarea şi a atras atenţia că în forma actuală legea a eliminat componenta de educaţie pentru sănătate sexuală.
După ce textul legii a fost trimis la reexaminare, proiectul a încăierat, în vară, partidele din coaliţie, doar reprezentanţii USR-PLUS fiind de acord cu menţiunile preşedintelui. În schimb, liberalii şi UDMR-iştii s-au ferit să-şi exprime un punct de vedere la dezbateri. De atunci legea a rămas blocată...
Se poate
Dar ar putea educaţia sexuală să schimbe ceva? Psihologul orădean Corina Lupău (foto) susţine cu succes de 7 ani lecţii de educaţie sexuală pentru copii de peste 11 ani şi crede că ar fi nevoie de introducerea acestei materii în învăţământul public, predate de specialişti.
"În general workshop-ul îl fac cu o grupă de 12 băieţi şi fete. E important să fie împreună pentru că ambele categorii trebuie să înţeleagă, spre exemplu, că în adolescenţă fetelor le vine menstruaţia sau că băieţii sunt mai agresivi. Învăţăm prin jocuri despre bolile cu transmitere sexuală şi îi încurajez să pună întrebări şi să nu le fie ruşine de propriul corp. Nu ştiu dacă în şcoli ar exista o asemenea deschidere şi dacă personalul este pregătit pentru asta, dar cu siguranţă e nevoie", spune psihologul.
Primii paşi în educaţia sexuală ar trebui, însă, făcuţi din primii ani de viaţă, acasă, de părinţi. Doar că pentru prea mulţi dintre aceştia subiectul este tabu, cum a fost când erau şi ei mici şi cum va fi, probabil, în continuare, multă vreme...
SEX ED ÎN UE
Cum au făcut alţii
Educaţia sexuală este predată ca materie obligatorie copiilor în majoritatea ţărilor europene, excepţie făcând câteva din Europa de Est. În Austria părinţii participă la lecţii alături de copii. În Franţa, unde disciplina a devenit obligatorie din 2001, pedagogii abordează teme precum stima de sine şi respectul faţă de ceilalţi, iar copiii sunt încurajaţi să se implice în dezbateri.
În Grecia, educaţia sexuală începe la 6 ani, lecţiile fiind ţinute de specialişti de la Asociaţia de Planificare Familială şi de asistente medicale. În Ungaria, medicii sau asistentele din şcoli predau despre viaţa de familie, care cuprinde şi educaţia sexuală, dar pun în discuţie şi teme precum abuzul sexual, bolile venerice, consumul de alcool şi droguri.
În Polonia, educaţia sexuală este în continuare un subiect tabu, atât în şcoli, cât şi în familii, la fel ca în România.