Municipalitatea, prin Orăşelul Copiilor, în parteneriat cu Palatul Copiilor şi Elevilor Oradea, organizează începând cu 1 octombrie 9 cursuri gratuite pentru copii şi adolescenţi.

"Primăria Oradea prin AIO pune la dispoziţia copiilor spaţiul din Orăşel în mod gratuit, în timp ce Palatul Copiilor vine în întâmpinarea celor mici cu profesori pregătiţi care să susţină aceste cursuri", a declarat viceprimarul Ovidiu Mureşan, joi, într-o conferinţă de presă.

Viceprimarul a subliniat că anul trecut părinţii s-au înghesuit să-şi înscrie micuţii la aceste cursuri şi, ca atare, începând din octombrie Orăşelul Copiilor va avea o ofertă diversificată. "Am gândit un program mai diversificat, care va acoperi o gamă largă de activităţi extracuriculare, de la show dans, pictură, vioară, teatru, engleză până la acordeon, minunile naturii, artă manuală sau gimnastică ritmică", a spus Mureşan.

Concret cele nouă cursuri organizate gratuit la Orăşel sunt: show dance - dans modern şi contemporan; gimnastică ritmică cu elemente de balet; pictură; artă manuală; teatru; vioară; acordeon; minunile naturii şi engleză.

Înscrierile pentru acestea se fac la Orăşelul Copiilor după completarea unei fişe puse la dispoziţie la faţa locului. "Părintele este rugat să solicite personalului de pază de la parter fişa de înscriere la curs, pe care o va preda apoi completată. Urmează ca orarul cursurilor să fie comunicat până la data de 1 octombrie, printr-un afiş postat la intrarea în Orăşelul Copiilor", a precizat Mihaela Dindelegan, managerul Orăşelului Copiilor.

Cursurile vor dura până la finele anului şcolar, în iunie 2014, iar în cazul în care vor fi prea mulţi copii înscrişi, aceştia vor trece printr-o selecţie. Deschiderea festivă este programată pe 1 octombrie.

De asemenea, tot de luna viitoare, Orăşelul Copiilor va găzdui din nou şi o serie de cursuri de şah, engleză după metoda Helen Doron Early English, tenis de masă şi creaţie, acesta din urmă fiind inclus în programul "Lumea piticilor talentaţi". Acestea nu vor fi însă gratuite, ci părinţii vor trebui să plătească pentru ele.

Pe lângă acestea, prin bunăvoinţa profesorilor de astronomie şi karate, Valentina Matei şi Florin Crişan, Orăşelul Copiilor mai oferă micuţilor şi aceste două cursuri gratuit.