Sâmbătă, 8 noiembrie, de la ora 12, Sala Mare a Teatrului Regina Maria va găzdui premiera spectacolului pentru copii "Croitoraşul cel viteaz şi Hainele cele noi ale împăratului", care propune o reinventare a celor două poveşti scrise de Fraţii Grimm, respectiv Hans Christian Andersen.

Cea de-a patra premieră a stagiunii 2014-2015 se bazează pe adaptarea scenică realizată de Andrei Mihalache, regizor artistic la Teatrul de Nord Satu-Mare, cu un repertoriu important în domeniul spectacolelor pentru copii.

"Prin întrepătrunderea celor două poveşti şi interpretarea lor în cheia "mondenităţii", regizorul creează o poveste unitară pentru toate vârstele, în care croitoraşul reprezintă omul isteţ din popor, care este nevoit să se descurce cu ingeniozitate într-o lume superficială în care domneşte prostia", arată reprezentanţii Teatrului Regina Maria. Textul ce stă la baza spectacolului este adaptat pentru a fi pe înţelesul tuturor, pe alocuri cu fragmente muzicale.

Regia este semnată de Andrei Mihalache, scenografia de Oana Cernea, iar ilustraţia muzicală de Dorin Griguţă.

Preţul unui bilet este de 8 lei pentru copii şi de 10 lei pentru adulţi. Acestea pot fi cumpărate de la agenţia teatrului, deschisă de luni până vineri între orele 10.00- 19.00 şi sâmbătă şi duminică între orele 10.00-13.00 sau cu o oră înaintea spectacolului. De asemenea, biletele pot fi achiziţionate online, de pe www.biletmaster.ro. Următoarea reprezentaţie va avea loc în 30 noiembrie, de la ora 11, tot la Sala Mare.