Poliţiştii de frontieră din Bihor au prins la finalul săptămânii trecute 5 migranţi din Algeria, Libia și Maroc care încercau să iasă ilegal din ţară pentru a ajunge în state din vestul Europei. Toţi mergeau pe jos spre linia de frontieră, a transmis luni subcomisarul Loredana Chifor, purtătorul de cuvânt al ITPF Oradea. 

"Pe raza judeţului Bihor, în zona de competenţă a Sectorului Poliţiei de Frontieră Borş a fost depistată, în data de 18.07.2020, în jurul orei 01.30, cu ajutorul aparaturii de termoviziune, o persoană de sex masculin care se deplasa pe câmp, la aproximativ 150 m de linia de frontieră cu statul vecin. În urma verificărilor s-a stabilit că persoana este cetăţean din Algeria, în vârstă de 26 ani", a arătat reprezentanta ITPF. 

În aceeaşi zi, tot în Sectorul Borş, în jurul orei 20, au fost reţinute două persoane care se deplasau spre statul vecin, descoperindu-se că este vorba de doi bărbaţi din Libia în vârstă de 25, respectiv 30 de ani.

O zi mai târziu, pe 19 iulie, în jurul orei 13.30, în zona de competenţă a Sectorului Poliţiei de Frontieră Diosig au fost depistate pe comunicaţia Oradea-Satu Mare, îndreptându-se spre frontieră, două persoane care nu-şi justificau prezenţa în zonă. La cercetări s-a stabilit că persoanele sunt cetăţeni din Maroc, în vârstă de 19 şi 22 de ani.

"În toate cazurile, persoanele au declarat că doreau să ajungă într-un stat din vestul Europei. Poliţiştii de frontieră au întocmit cetăţenilor străini actele de urmărire penală pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat", a mai precizat subcomisarul Loredana Chifor.