14 cetăţeni din Irak şi Kenya au fost prinşi de poliţiştii de frontieră bihoreni în timp ce încercau să treacă ilegal în Ungaria prin punctul de frontieră Borş.

Descoperirea a fost făcută pe 5 septembrie, în jurul orei 1, când poliţiştii de frontieră au oprit pe ruta Borş-Santău două autoturisme, conduse de doi cetăţeni români, în care se aflau 14 cetăţeni străini, adulţi şi copii.

"Ca urmare a celor constatate, cei doi cetăţeni români, împreună cu cetăţenii străini, au fost duşi la sediul sectorului pentru cercetări. Cu ocazia verificărilor preliminare, poliţiştii de frontieră au stabilit că grupul este format din şapte bărbaţi, două femei şi cinci copii, cetăţeni din Irak şi Kenya, adulţii având vârste cuprinse între 18 şi 43 de ani, iar minorii între 2 şi 14 ani, majoritatea solicitanţi de azil în România", arată un comunicat transmis de Inspectoratul Teritorial de Frontieră Bihor.

Şoferii celor două maşini au declarat că au fost opriţi pe stradă în Timişoara de cetăţenii străini care i-au rugat să-i transporte până în localitatea Borş, contra unei sume de bani, în vreme ce migranţii au recunoscut că voiau să treacă spre Ungaria pe jos.

Cu toţii s-au ales cu dosare penală. Migranţii pentru trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar cei doi şoferi pentru trafic de migranţi.