Mihaela Rădulescu apare pe coperta revistei Viva, ediţia din luna martie. Vedeta a acordat şi un interviu în care mărturiseşte că, în ciuda faptului că împlineşte anul acesta 43 de ani, vede în oglindă o femeie de 30 şi că şi-ar dori să mai aibă încă un copil.

Mihaela s-a dezbrăcat pentru pictorial, lăsându-se fotografiată goală, acoperită parţial de o rochie din tul, poza lăsând să se vadă linia corpului.

Prezentatoarea emisiunii "Duminica în familie", care va reîncepe la finalul lunii martie la Realitatea Tv, a declarat că şi-ar dori să mai aibă încă un copil. Din păcate, probleme de sănătate au împiedicat-o pe vedetă să îşi îndeplinească dorinţa.

"Am 42 în buletin şi, ca să-mi enervez detractorii, doar vreo 30 în oglindă, doar pentru că aşa am stabilit eu, nu pentru că aşa zic alţii. Tot timpul mi-am dorit măcar doi copii, dar trupul n-a vrut să susţină creierul la aceasta actiune şi mi-a făcut nişte probleme de sănătate", a declarat Mihaela.