Direcţia Judeţeană pentru Cultură Bihor a organizat, miercuri, la prânz, un eveniment dedicat împlinirii a 164 de ani de la naşterea poetului Mihai Eminescu, la statuia acestuia din Piaţa Independenţei.

După ce invitaţii - printre care şi viceprimarul Ovidiu Mureşan, şeful IPJ Bihor, Liviu Popa, şefa Cancelariei Prefectului, Claudia Timofte, directorul Muzeului Ţării Crişurilor, Aurel Chiriac, şi redactorul-şef al revistei Familia, Ioan Moldovan - au depus flori la statuia lui Mihai Eminescu, Florian Chelu şi fiica acestuia, Alexandrina, au interpretat pentru cei prezenţi un sonet din Eminescu şi poezia "Şi dacă...".

Momentul a fost precedat, însă, de o intervenţie neaşteptată a regizorului Ion Ieremia, care a cerut să le vorbească celor prezenţi şi le-a recomandat să citească ediţia de miercuri a Evenimentului Zilei. "Citiţi acolo cine şi de ce a vrut să-l omoare", a spus acesta. Ion Ieremia se referea la un interviu publicat miercuri cu filosoful şi eminescologul Constantin Barbu, care susţine, folosindu-se de anumite documente de arhivă că Eminescu nu ar fi fost sifilitic, ci a fost ucis.

"Vedetele" aniversării au fost, în schimb, micuţii din mai multe clase primare ale Liceului cu Program Sportiv Bihorul, care nu au băgat în seamă ploaia şi au recitat şi cântat, însufleţit şi răspicat, versuri din poezii precum "Somnoroase păsărele", "Revedere", "Lacul" ori "La steaua".

La eveniment au participat şi mai mulţi liceeni de la Colegiul Naţional "Emanuil Gojdu", două eleve recitând, la rândul lor, fragmente din "Memento Mori" şi "Rugăciunea unui dac".

La comemorarea organizată de DJC Bihor nu au participat, însă, şi elevi ai Colegiului Naţional "Mihai Eminescu", care sărbătoresc miercui Ziua Şcolii şi au propriile evenimente dedicate acestei sărbători. 

"Eu am lăsat o invitaţie şi un afiş la colegiu şi am vorbit şi cu profesorii de Limba Română. Ei oricum organizează la şcoală anumite activităţi dedicate poetului şi rămâne la latitudinea lor dacă se alătură sau nu evenimentelor noastre", a explicat presei Lucian Silaghi, directorul Direcţiei de Cultură.

De la ora 17, tot la statuia poetului, Teatrul Regina Maria organizează un flash mob în cadrul căruia tot cei prezenţi vor fi invitaţi să recite în cor poezia "La steaua".

elevi-eminescu.jpgPRECIZARE:

După publicarea materialului, mama unei eleve din clasa a VIII-a de la Colegiul Naţional "Mihai Eminescu" a făcut precizări redacţiei arătând că, de fapt, elevii acestei instituţii de învăţământ l-au comemorat pe Mihai Eminescu, pe 15 ianuarie, într-un eveniment propriu, ţinut de la ora 10.30, la statuia poetului.

Acolo, doi elevi de clasa a VIII-a, Georgiana Bonatiu şi Adrian Nistor, au interpretat, la chitară şi voce, poezia "Glossă", după care adolescenţii s-au deplasat la Muzeul Memorial "Aurel Lazăr", unde au ascultat un discurs ţinut de istoricul Blaga Mihoc despre Eminescu.