Un complet de judecată al Tribunalului Bihor a decis că deputatul orădean Mihai Lasca trebuie să șteargă un videoclip în care parlamentarul ex-AUR și Cristian Cernat, un fost brancardier al Spitalului Municipal din Oradea, susțineau în octombrie 2021, în plină pandemie, că în spitalul orădean sunt omorâți oameni prin aplicarea unor tratamente groaznice, precum și că pacienților „li se ard plămânii”.

Judecătorii arată în motivarea sentinței că Lasca s-a folosit de pandemia Covid-19 pentru a crea sau alimenta teorii conspiraționiste pentru a obține capital politic. 

Hit pe Facebook

Detalii despre acest caz au fost prezentate vineri de portalul de știri G4Media.ro, care precizează că sentința Tribunalului Bihor a fost dată în noiembrie 2022, ea nefiind însă definitivă. 

Potrivit sursei citate, procesul a fost intentat de Spitalul Clinic Județean de Urgență Oradea (care a preluat Spitalul Municipal ca secție) împotriva lui Mihai Lasca și lui Cristian Cernat, fostul brancardier care a fost invitat de Lasca să vorbească, într-o intervenție live pe pagina de Facebook a deputatului, despre ceea ce ei susțineau că sunt realitățile pandemiei Covid. 

Acel clip ce conținea acuzații halucinante a adunat 342.000 de vizualizări, peste 6.600 de comentarii și peste 27.000 de distribuiri. În acțiunea deschisă în instanță, Spitalul Județean a arătat că majoritatea comentariilor erau virulente și erau „îndreptate împotriva cadrelor medicale, a unităților sanitare, împotriva modului în care autoritățile gestionează pandemia Covid19”.

Reclamanta a cerut instanței să constate caracterul ilicit și neadevărurile din acel clip și a cerut 500.000 de lei drept daune morale pentru prejudiciul cauzat ca urmare a încălcării dreptului la reputație și a dreptului la propria imagine, precum și ștergerea interviului de pe contul de Facebook. 

„Le ard plămânii”

În proces au fost punctate o serie de afirmații făcute în discuția dintre Lasca și Cernat, ca de pildă că pacienții s-ar fi plâns că „le ard plămânii din cauza oxigenului dat la maxim, că nu au aer, că se simt amețiți, că nu au vlagă și că acestea ar fi consecințe al tratamentului administrat în spital” și că oxigenul nu era de fapt necesar pacienților sau nu în concentrațiile stabilite de medici, indicând faptul că medicii spitalului „omorau” pacienții prin administrarea oxigenului”, scrie G4Media.ro. 

După cum și BIHOREANUL a scris la acea vreme, Mihai Lasca spunea că „pandemia este una artificială, care are scop precis ca oamenii să ajungă în număr cât mai mare la ATI, după care să decedeze" și mai spunea că protocoalele medicale au menirea de a ucide pacienții și că medicii sunt „complici” la aceste decese. 

În întâmpinările pe care le-au depus, atât Cernat, cât și Lasca au susținut că nu au greșit cu nimic. 

Judecătorii au dat dreptate Spitalului Județean. Potrivit motivării sentinței Tribunalului Bihor, consultate de G4Media.ro, „afirmaţiile pârâţilor (faptele) au fost în ton cu un curent de informaţii false care au circulat în timpul pandemiei de Covid în contextul îngrijorărilor şi incertitudinii create de pandemie”. 

Judecător: Lasca s-a folosit de pandemie

În ceea ce-l privește pe Mihai Lasca, completul de judecată a stabilit că „acest pârât a folosit pandemia COVID pentru a crea sau alimenta teorii conspiraţioniste, asumându-şi o pretinsă datorie morală de aflare a adevărului pentru miile de români nevinovaţi omorâţi şi aparţinătorii lor, totul cu scopul de a obţine capital politic (urmăritori/susţinători proprii).”

Astfel, Tribunalul Bihor a stabilit că videoclipul respectiv trebuie șters de pe Facebook. Totuși, instanța nu a stabilit acordarea de daune morale, deoarece personele juridice nu pot înregistra o suferinţă similară persoanelor fizice, mai notează G4Media.ro. 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!