La câteva ore după ce vestea morţii tatălui său s-a răspândit, fotbalistul Mihai Neşu a ţinut să precizeze că tatăl său nu s-ar fi sinucis, aşa cum s-a vehiculat.

"Azi noapte a murit şi tata. Nu s-a sinucis, aşa cum s-a anunţat. S-a stins după o săptămână la terapie intensivă, chinuit fiind de insuficienţa cardiacă, respiratorie şi renală. Dumnezeu să-l odihnească!", a scris el pe pagina de Facebook a Fundaţiei Neşu, pe care a înfiinţat-o pentru a-i ajuta pe copiii bolnavi.

Mihai a mai precizat că se bucură că a fost alături de părinţii săi, pe care i-a pierdut pe amândoi în acest an, în ultima perioadă.

"Mă bucur că m-am întors din Olanda şi am putut fi lângă părinţii mei în ultimele lor luni. Să-i mai supăr puţin cu obrăzniciile mele... E un an foarte trist, dar acesta-i cursul vieţii şi cu ajutorul lui Dumnezeu depăşim toate momentele grele. Mulţumesc tuturor pentru suport şi celor din media care m-au căutat, să mă ierte, dar să mă înţeleagă că nu vorbesc cu ei. Mihai Neşu".

Fostul arbitru internaţional de fotbal Mircea Neşu s-a stins în noaptea de duminică spre luni la spital. Mircea Neşu era internat, în stare gravă, după ce, au afirmat surse medicale, săptămâna trecută a înghiţit o doză foarte mare de medicamente, iar medicii nu l-au mai putut salva.

Citiţi pe această temă articolul Tragedie pentru Mihăiţă Neşu: tatăl său s-a sinucis, înghiţind o doză mare de medicamente