Liderul consilierilor judeţeni ai PNL, Ionel Avrigeanu, a ieşit luni dimineaţă într-o conferinţă de presă pentru a semnala faptul că, prin două direcţii subordonate, Consiliul Judeţean a alocat şi în 2018 fonduri în neştire către asociaţii şi ONG-uri "abonate" la banii publici şi apropiate UDMR, fiind vorba de peste 1.500.000 lei.

Avrigeanu arată că sunt asociaţii care au primit bani chiar şi pentru patru evenimente diferite, precum şi unele care au fost finanţate pe două căi, tot din bugetul judeţului.

"Pensionari pe-o pătură"

Ionel Avrigeanu a precizat că a cerut în urmă cu mai bine de o lună situaţia alocărilor de fonduri către ONG-uri, prin Direcţia de Dezvoltare şi Implementare Proiecte (DDIP) şi prin Direcţia Social Comunitară (DSC), primind de curând răspunsurile.

"După ce am studiat listele am constatat că lucrurile se desfăşoară în acelaşi mod. Sunt abonate în continuarea aceleaşi ONG-uri ca în anii trecuţii, ba chiar au apărut şi altele. Sumele alocate sunt şi disproporţionate", a afirmat PNL-istul.

Astfel, în primele şase luni ale anului 2018, prin cele două direcţii, CJ Bihor a alocat 1.515.000 lei (aproximativ 330.000 euro) pentru proiectele unor asociaţii, "grosul" banilor, adică 1.245.000 lei, fiind împărţiţi de DDIP.

Liderul PNL a dat câteva exemple de alocare cel puţin suspicioasă a banilor publici, în toate cazurile fiind vorba de asociaţii din comunele maghiare ale judeţului. "O asociaţie, Natura Antică - am dedus că este din Săcueni - a organizat o activitate numită Şah în natură, pentru care a primit suma de 30.000 de lei (aproximativ 6.400 euro). Cu aceşti bani se poate organiza campionatul judeţean de şah. Dacă ar fi venit Kasparov (n.r. – maestru al şahului, fost campion mondial) se justifica această sumă, dar eu bănuiesc că a fost vorba de câţiva pensionari care au jucat şah în parc pe o pătură", a spus Avrigeanu.

Moş Nicolae… de vară

De asemenea, reprezentantul PNL a atras atenţia asupra altei nereguli. Şi anume că sunt fundaţii care, în aceeaşi sesiune de depunere de proiecte, primesc bani pentru mai multe evenimente.

Spre exemplu, Asociaţia Pro Săcueni a primit 9.000 lei pentru Zilele Săcueniului. "Deşi nu cred că asociaţia aceasta organizează Zilele Săcueniului", a comentat Avrigeanu. Aceeaşi asociaţie a mai primit 2.500 lei pentru Întâlnirea corurilor din Valea Ierului, alţi 2.500 lei pentru Ziua Familiei la Sânnicolau de Munte şi 2.000 lei pentru o Tabără de fotbal la Săcueni.

O altă asociaţie "abonată" este Margittai Társaság, care a primit bani pentru trei proiecte: "Împreună pentru un trecut şi viitor", 5.000 lei, Tabără de vară – 5.000 lei şi, culmea, pentru un proiect intitulat "Ghetuţele lui Moş Nicolae" – 4.000 lei, deşi alocările s-au făcut în primăvară şi vară.

"Nu există nicio informaţie: când s-au desfăşurat, ce impact social, câte persoane au participat? Suspiciunea noastră este că multe dintre aceste activităţi nu se desfăşoară efectiv", a spus Ionel Avrigeanu.

Încă un exemplu este cel al Clubului Sportiv Viitorul Borş, finanţat atât de DDIP cât şi de DSC. "Anul acesta au primit 15.000 lei pentru un campionat judeţean, nu ştim pentru ce sport, de la DSC, precum şi 7.000 lei pentru echipamente de la DDIP. Aceleaşi sume le-au primit şi anul trecut pentru aceleaşi lucruri. Nici nu ştim exact cu ce se ocupă acest club sportiv. Cu aceşti bani se ţine o echipă de ceva, care face activităţi pe care nu le cunoaştem", a spus liberalul.

"PSD stă în genunchi"

Drept consecinţă, grupul PNL va pregăti un proiect de hotărâre pe care-l va depune la Consiliul Judeţean, prin care DDIP şi DSC ar fi obligate să afişeze pe site data, durata şi locaţia acestor evenimente "sponsorizate" din bani publici.

"Dacă nu vor aproba proiectul nostru de hotărâre înseamnă că cei care conduc Consiliul Judeţean nu doresc transparentizarea şi sunt în complicitate cu cei care drenează aceşti bani", a spus Avrigeanu, subliniind că, de altfel, "transparenţa este punctul nevralgic la CJ Bihor".

Mai mult, Avrigeanu reclamă faptul că pe lista proiectelor finanţate de DDIP şi DSC nu există unele dedicate Centenarului. "Nu am văzut aici nicio activitate legată de Centenarul Marii Uniri, căci la Consiliul Judeţean acesta este un subiect tabu. Nu ne mirăm, căci cei doi parteneri de guvernare locală, PSD şi ALDE, stau în genunchi în faţa UDMR, care gestionează aceste fonduri. PSD şi ALDE se mulţumesc cu firimituri sau tac din gură fiindcă sunt acceptaţi la masa puterii", a încheiat Avrigeanu.

Asocieri cu probleme?

Pe de altă parte, în aceeaşi conferinţă de presă, Avrigeanu a precizat că a cerut în scris precizări de la Consiliul Judeţean Bihor pe marginea asocierilor votate în cea mai recentă şedinţă. Este vorba de asocierile cu Fundaţia Partium, care va primi bani din bugetul judeţului pentru montarea unei plase de protecţie pe clădirea şcolii Szacsvay Imre, respectiv cu Fundaţia Alma Mater, care va primi bani pentru reabilitarea reţelei de termoficare la Liceul Ady Endre.

"Am solicitat să vedem dacă aceste fundaţii au în domeniul de activitate astfel de activităţi. Mi-e greu să cred că Partium se ocupă de construcţii, respectiv montare de plase de protecţie, iar fundaţia Alma Mater se ocupă de repararea punctelor termine. Din punctul nostru de vedere, este o metodă nouă de sifonare a banilor, pentru că nimeni nu va controla dacă lucrările costă într-adevăr atât", a spus liderul PNL.

El a precizat că aşteaptă răspunsuri de la CJ Bihor. "Vom reveni după ce vom primi aceste adrese şi în cazul în care constatăm că aceste asocieri sunt la limita legii, vom cere Curţii de Conturi să le verifice", a afirmat Avrigeanu.

Pe de altă parte, Ionel Avrigeanu a atras atenţia asupra faptului că Teatrul Szigligeti face multe achiziţii de la kft-uri, adică firme, din Ungaria. "În iunie au fost cheltuiţi 14.000 euro. Numai de la un singur Kft s-au achiziţionat 10.000 euro. E interesant dacă s-au respectat procedurile. Nu spunem că s-a întâmplat ceva ilegal, dar dorim transparenţă nu numai în Consiliul Judeţean, ci şi la instituţiile subordonate".