O colecție impresionantă, alcătuită din circa 2.000 de mărțișoare, șnururi împletite, mici cadouri, toate create sau primite de-a lungul timpului de „doctorița mărgelelor”, Mariana Casian, va putea fi văzută în Cetatea Oradea, începând de vineri, 27 februarie, de la ora 12, în cadrul expoziției „Mărțișorul, simbol peren al primăverii”.
Obiectele au fost colecționate, primite sau create de doctorița Casian de când era copil, pe care le-a păstrat atent și corespunzător pentru a le putea transmite și fiicei și nepoatei ei.
„Expoziția aceasta este despre tradiție și iubire, e important să păstrăm datinile și să le transmitem noilor generații, trebuie să dăruim când putem, la fel cum spunea N. Steinhardt „Dăruind, vei dobândi”, a transmis Mariana Casian, subliniind că nu urmărește să dobândească nimic material, doar bucuria împărtășirii.
Ideea expoziției i-a venit din semnificație zilei de 1 martie, care în trecut era o zi sacră la sat, oamenii mergând la biserică să se roage pentru sănătate și recolte bogate.

Curioșii vor avea posibilitatea de a admira obiecte deosebite, cum ar fi un mărțișor din 1948, șnururi din mătase împletite de colecționara octogenară în clasele primare, cadouri mici legate cu fire tradiționale, un goblen din 1831, care pare incomplet lucrat deoarece pe atunci nu exista etamină, cutiuțe de cadouri de pe vremuri, o icoană cu margine de mozaic italian vechi, o ramă din mătase realizată printr-o tehnică complexă și așezată la rândul ei în altă ramă, pentru a nu se distruge.
Toate acestea vor fi așezate în 12 vitrine, organizate pe teme ca arta, credința sau iubirea, alături de ornamente atent realizate de Mariana Casian din flori presate, dantele, fetru, iarbă etc.
„O paradă a mărțișoarelor de la 1948 până în zilele noastre. Mărțișoarele expuse după temele amuletelor vor încânta privirea alături de imagini care le completează. Unicate vechi sau noi, acestea au fost realizate prin tehnici diferite din ață sau mărgele la vârste diferite, fără implicarea noilor tehnologii. Colecția și creația doamnei Mariana Casian vine să ofere publicului un gând frumos care să vibreze în acordurile bucuriei, rezonând cu lumina și speranța noii primăveri”, se arată în prezentarea Muzeului Țării Crișurilor - Complex Muzeal.
Pe lângă vitrine, publicul va putea admira și 4 panouri cu tablouri create în diverse tehnici, din goblen sau mărgele.

Mariana Casian este o doctoriță stomatologă pensionară, cu o pasiune rară față de arta lucrului manual care a creat tablouri compuse din zeci și sute de mii de mărgele minuscule din sticlă (foto sus), fiecare aplicată manual. Lucrările sunt inspirate din viața personală sau redau picturi celebre și au avut un succes mare la public când au fost expuse în Cetatea Oradea, în Baia Mare, București sau Miskolc.
Mariana Casian este cunoscută orădenilor și pentru faptul că a donat Muzeului Ţării Crişurilor - Complex Muzeal biroul lingvistului şi filosofului Sextil Puşcariu, o piesă valoroasă (foto jos) păstrată în familia sa timp de mai multe generaţii.

Expoziția „Mărțișorul, simbol peren al primăverii” va putea fi vizitată până în 29 martie.