Seara de miercuri a fost marcată de accidentele cu neacordări de prioritate. În timp ce în Cantemir şoferul unei maşini Toyota nu a oprit la stop şi a fost izbit în plin de un Logan care l-a proiectat într-o casă, un accident similar s-a petrecut în Rogerius, în apropiere de Biserica Albastră.

Potrivit martorilor oculari, şoferiţa unui Seat care ieşea de pe strada Michelangelo nu a cedat trecerea unui autoturism Volkswagen Jetta, condus regulamentar de mijlocaşul echipei FC Bihor, Ovidiu Bic, pe strada Traian Lalescu.

Din impact, Jetta a fost auncată în gardul unei case, oprindu-se în fina în imobil. Seat-ul s-a ales cu partea din faţă distrusă, în timp ce Jetta are avarii atât la portiera din partea dreaptă, cât şi în partea stângă.

Ambele maşini au avut nevoie să fie transportate de autospeciale cu platformă asigurate de firma RO-Asist.

Din fericire, nimeni nu a fost rănit în urma evenimentului rutier.

Contactat de BIHOREANUL, Ovidiu Bic a spus că se simte bine, însă maşina sa va avea nevoie de reparaţii serioase. "Fiind la primul accident am fost un pic speriat. Nu am nimic, dar maşina e destul de grav avariată", a spus fotbalistul. De altfel, joi dimineaţă, sportivul a şi participat la antrenamente, împreună cu colegii săi, pregătind meciul de sâmbătă.