Directorul Spitalului Judeţean din Timişoara, Gheorghe Nodici, a declarat, luni, că medicii se aşteptau la decesul jurnalistului, în condiţiile în care starea acestuia se agravase.

"Starea acestuia s-a înrăutăţit în ultimele zile şi ne aşteptam să se întâmple asta", a spus directorul Spitalului Judeţean din Timişoara, citat de Mediafax.

Surse medicale au precizat că decesul jurnalistului a fost urmarea unui stop cardiac.

Mile Cărpenişan a fost internat, în urmă cu câteva zile, la Spitalul Judeţean Timişoara, mai multe site-uri şi bloguri anunţând atunci că acesta este în comă după ce a suferit un şoc septic, el având nevoie de sânge grupa A2 pozitiv.

Reprezentanţii Unităţii de Primire Urgenţe de la Spitalul Judeţean Timişoara au declarat, la acea dată, că Mile Cărpenişan a fost internat de mai multe zile , nedorind să facă precizări cu privire la diagnosticul sau starea jurnalistului.

Pe site-ul de micro-blogging Twitter, timişorenii erau rugaţi să doneze sânge pentru Mile Cărpenişan.

În urmă cu o lună, Cărpenişan a făcut o campanie umanitară pentru a-l ajuta pe Daniel Răduţă, un tânăr diagnosticat cu "leucemie acută limfoblastică", care are nevoie de bani pentru un transplant de măduvă.

Mile Cărpenişan are 34 de ani şi a fost, mai bine de 10 ani, corespondent al posturilor TV Antena 1 şi Antena 3, realizând numeroase reportaje din zonele de război. În 2008, Cărpenişan a încheiat colaborarea cu posturile Antena 1 şi 3, fiind apoi freelancer.