Miliardarul Elon Musk, fondatorul Tesla, mai nou proprietar al Twitter și unul dintre cei mai bogați oameni din lume, ar fi închiriat, pentru acest weekend, castelul Bran de la arhiducele Dominic von Habsburg pentru o mega-petrecere de Haloween.

Frumoasa și magnații

Potrivit presei centrale, care citează mediaflux.ro, printre cei circa 140 de invitați ai celui mai bogat om din lume s-ar număra celebrități precum actrița Angelina Jolie și mulți alții.

Primii invitați au început să sosească în România la bordul unui avion privat care a aterizat pe aeroportul Otopeni sâmbătă dimineață în jurul orei 3.

Printre aceștia a fost văzut și fondatorul PayPal, Peter Thiel, primul investitor extern al Facebook, și partenerul acestuia, Matt Danzeisen, un expert financiar american de succes care îi administrează unul dintre portofoliile de investiții.

Mediaflux.ro dezvăluie că noul proprietar al Twitter, Elen Musk, a angajat un regizor pentru a le oferi invitaților de Haloween o experiență Dracula de neuitat de-a lungul petrecerii din acest weekend.

Sursa citată mai arată că între invitați s-ar număra, pe lângă Angelina Jolie, și actrița Julia Sandstrom, din Chick Fight și Show Me What You Got, dar și mai mulți „mega-miliardari”, precum Sergey Brin, fondatorul Google, Steve Jurvetson, fondator Hotmail și în prezent în board-ul Space X, ori Luke Nosek, co-fondator PayPal, fondator al Gigafund – un fond de investiții axat pe explorarea spațiului și primul investitor în Space X-ul lui Musk. „De asemenea, la eveniment va participa și magnatul Larry Page, al 17 lea cel mai bogat om din lume în 2022 și co-fondator Google, dar și vedete de talie mondială, actori și artiști”, arată sursa citată.

„Castelul lui Dracula”

Construit în 1377 pentru a proteja Kronstadt (Brașovul) de atacurile otomane, castelul Bran servit de-a lungul timpului ca un punct de pază la trecerea Carpaților. Dăruit Reginei Maria în 1920, construcția a fost renovată iar ulterior trecută în 1950 în proprietatea statului.

În anul 2006 castelul a fost retrocedat urmașilor principesei Ileana a României: arhiducesa Maria Magdalena von Holzhausen, arhiducesa Elisabet Sandhofer și lui Dominic von Habsburg – Lothringen.

Acesta din urmă este acreditat de mediaflux.ro ca fiind proprietarul care i-a închiriat magnatului american castelul Bran, deși nu agreează asocierea acestuia cu personajul fictiv Dracula, vampirul creat de scriitorul irlandez Bram Stoker.

„De ce ar vrea cineva să se concentreze asupra unei invenții când are propria istorie bogată?”, a declarat Dominic von Habsburg pentru Wall Street Journal pe tema fenomenului Dracula.

UPDATE: Nu Elon Musk a închiriat castelul

Site-ul libertatea.ro dezvăluie că informația potrivit căreia Musk ar fi închiriat castelul s-a dovedit a fi falsă.

În noaptea de duminică spre luni a avut loc o mega-petrecere la Castelul Bran, însă fără Elon Musk și Angelina Jolie, în ciuda informațiilor apărute în presă înaintea evenimentului.

Petrecerea „lui Elon Musk” ar fi fost, de fapt, organizată de miliardarul Peter Thiel, fondatorul PayPal, și partenerul lui, Matt Danzeisen.

Detalii, în articolul: Mega-petrecere la Castelul Bran, dar fără Elon Musk și Angelina Jolie 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!