Ancheta pe marginea accidentului în care au fost implicaţi militarii Regimentului 30 Gardă "Mihai Viteazul" pe 29 iulie, în timp ce se întorceau acasă de la Oradea, scoate la iveală detalii necunoscute.
O parte din componenţii formaţiei, inclusiv subofiţerul Laurenţiu Rodian Mihai (foto), 34 de ani, care a murit în accidentul petrecut pe DN 1, între Alba Iuia şi Teiuş, au fost chemaţi din concediu ca să participe la festivităţile organizate de Ziua Imnului la Oradea, la care a participat ministrul Apărării, Mircea Duşa.
Informaţia apare chiar în precizările făcute miercuri de Ministerul Apărării Naţionale în cazul subofiţerului decedat.
"Militarii Regimentului 30 Gardă "Mihai Viteazul" au executat, în data de 29 iulie 2015, misiuni specifice de ceremonii şi onoruri militare în garnizoana Oradea, cu prilejul aniversării Centrului de Excelenţă NATO în domeniul HUMINT şi sărbătoririi Zilei Imnului Naţional. (…) În scopul asigurării efectivelor necesare desfăşurării activităţilor, mai mulţi militari ai unităţii au fost chemaţi temporar din concediile de odihnă, inclusiv plutonierul-major Mihai. Această procedură a respectat în totalitate prevederile legale", arată un comunicat trimis presei de MapN.
Împrejurările producerii tragediei sunt anchetate de Corpul de Control şi Inspecţie MApN, Pachetul Militar şi Statul Major General. Ministerul mai precizează şi că familia decedatului "va beneficia de toate drepturile financiare, potrivit legii".
Citiţi pe această temă articolul Ultimul spectacol: Un militar al Regimentului 30 Gardă a murit pe drumul de întoarcere spre casă, de la festivităţile organizate la Oradea