Orădenii interesați de bijuterii și minerale sunt invitați, în perioada 27-29 martie, să admire și să achiziționeze diverse piese în cadrul expoziției „Mineral Expo”, organizată la Casa de Cultură a Sindicatelor.
Printre exponatele acestei ediții se numără și o „piatră vedetă”, anume Lapis Lazuli, cunoscută pentru „albastrul său intens, presărat cu inserții aurii de pirită”, potrivit unui comunicat al organizatorilor.
Aceasta era folosită încă din Antichitate pentru realizarea bijuteriilor regale și a obiectelor decorative, iar din ea se obținea în trecut pigmentul ultramarin, o culoare prețioasă în pictura europeană. De asemenea, această rocă transformată chimic pe parcursul timpului este asociată cu gândirea clară, intuiția și echilibrul interior al persoanelor.

„Mineral Expo” va fi deschisă în cele trei zile între orele 10.00-18.00, intrarea fiind gratuită, iar piesele expuse vor putea fi cumpărate. Mai multe informații pot fi aflate pe site-ul expoziției sau la numărul de telefon 0744-242.456.