Cei care au trecut, vineri, prin faţa Primăriei Oradea, au avut posibilitatea să vadă un minibuz Isuzu Novo Citi, de 7,5 metri, adus de firma bucureşteană Anadolu, la solicitarea OTL, pentru a studia ofertele de pe piaţă, având în vedere că societatea se pregăteşte să achiziţioneze anul acesta 10 asemenea mijloace de transport în comun.

"Este al patrulea model de minibuz pe care-l vedem. Fiecare model prezentat, ca şi acesta de altfel, ar satisface necesarul de care avem nevoie. Sigur, sunt mai multe dimensiuni, acesta de exemplu are 7,5 metri şi o capacitate de 35-40 de persoane. Am văzut şi alte modele mai mici, de 25-30 de persoane, însă în final factorul decisiv în achiziţionarea lor va fi preţul, el va face diferenţa", a declarat Csuzi Istvan, managerul OTL, care a stat, vineri, de vorbă cu reprezentanţii companiei care au adus modelul la Oradea.

Preţul de listă al minibuzelor de acest tip se încadrează între 60.000-85.000 de euro, în vreme ce suma pe care OTL ar fi dispusă să o ofere este de cel mult 65.000 de euro.

Modelul prezentat în faţa Primăriei va fi, cel mai probabil, "în cărţi", la licitaţia organizată în vară. "Luna aceasta vom pregăti licitaţia pentru minibuze, în două săptămâni vom elabora caietele de sarcini, iar în iunie iulie vom lansa licitaţia. Sperăm ca până în toamnă să vedem pe străzile din Oradea minibuze", a mai explicat Csuzi Istvan.

Minibuzele sunt concepute pentru a satisface cerinţele transportului public în zonele cu străzi înguste şi pentru oraşele cu un număr mic de locuitori, fiind mult mai economice comparativ cu autobuzele.

Aşa cum BIHOREANUL a mai scris, conducerea OTL a anunţat încă din iarnă că va cumpăra, în urma unei licitaţii publice, 10 minibuze care să deservească traseele neaglomerate. "După amiaza le-am putea folosi eficient pe anumite trasee unde sunt puţini călători, dar autobuzul trebuie să asigure cursa. Un astfel de minibuz consumă între 15 şi 17 litri de motorină la suta de kilometri, în timp ce autobuzele noastre, în funcţie de tip, consumă între 25 şi 32 de litri", declara, la acea vreme, directorul tehnic al OTL, Mircea Pop.

OTL a făcut şi anul trecut o licitaţie pentru acest proiect, însă nu s-a prezentat nicio firmă. Totodată, societatea de Transport Local îşi mai propune să achiziţioneze în acest an şi cinci tramvaie second-hand de tip cuplu, cu motor şi remorcă, pentru a răspunde nevoilor de pe trasee.

Mihai Mateaş