Pe cât de tare s-a grăbit Ministerul Educaţiei să premieze, cu trei zile înainte de alegerile locale, elevii cu medii de 10 la Bacalaureat şi Evaluare Naţională, pe atât de încet îşi repară propriile greşeli.

Aşa cum BIHOREANUL a semnalat atunci, unica elevă din ţară care a luat 10 pe linie la Bac-ul de toamnă, o orădeancă, a fost uitată de pe lista premianţilor, aşa că n-a căpătat cei 3.000 lei care i se cuvin, ordinul ministrului Monica Anisie cuprinzând numai zeciştii din sesiunea de vară.

Deşi firesc ar fi fost ca ministrul să-şi repare urgent greşeala şi să mai semneze un ordin pentru premierea orădencei, Bihorel a aflat că asta nu s-a întâmplat până acum. Mai mult, pe fata cu pricina nimeni n-a căutat-o, măcar să-şi ceară scuze pentru gafă. Se vede că alegerile au trecut şi politrucii din Minister nu mai au nicio tragere să facă ce se cuvine...