Lucrările de doctorat plagiate vor putea fi descoperite cu ajutorul unui sistem informatic al Ministerul Educaţiei. Potrivit Digi 24, la sfârşitul anului trecut au fost desemnate firmele care vor realiza proiectul. Valoarea contractului este de aproape 12,5 milioane de lei fără TVA, bani care vin din fonduri europene.

În ultima zi a anului, Ministerul Educaţiei a anunţat încheiarea procedurii de atribuire a contractului. Proiectul a fost câştigat de unul dintre cele două consorţii de firme care au participat la licitaţie. Sistemul va permite verificarea tezelor de doctorat, prin compararea cu lucrări de specialitate din domeniul respectiv.

Conceperea acestui acestui mecanism vine după mai multe scandaluri în care demnitari români au fost acuzaţi că au plagiat în tezele de doctorat.

Unul dintre cele mai dezbătute cazuri este cel al premierului Victor Ponta. Şeful Guvernului a fost acuzat că a copiat mai bine de jumătate din teza sa de doctorat. Lucrarea a fost verificată de trei comisii. Prima a fost cea a Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, care a decis că este vorba de un plagiat. Verdictul nu a fost însă considerat valid, pentru că a fost dat la o zi dupa dizolvarea Comisiei. Însa şi specialiştii de la Universitatea Bucureşti, acolo unde premierul şi-a susţinut lucrarea, au stabilit acelaşi lucru. Al treilea verdict, cel al Comisiei Nationale de Etică, care a spus că nu este vorba despre un plagiat, a fost cel asumat oficial de Ministerul Educaţiei. Plângerea penală pentru plagiat formulată pe numele şefului Guvernului a fost, de asemenea, respinsă.

Acuzaţii de plagiat au fost formulate şi în legatura cu teza de doctorat a şefei DNA, Codruţa Kovesi. Consiliul de Etică a respins şi în acest caz acuzaţiile.

Plagiatul poate fi însă sancţionat şi penal. Pentru încălcarea legii drepturilor de autor, publicistul George Stanca a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare.