Metodologia de înscriere în învățământul preșcolar și școlar a fost transmisă de Ministerul Educației spre publicare în Monitorul Oficial, conform unui anunț al ministrului Ligia Deca.

Potrivit calendarului, copiii care deja frecventează creșa sau grădinița pot fi reînscriși în perioada 20-24 mai, iar în ultima zi a acestui interval vor fi afișate listele și numărul locurilor libere.

Prima etapă de înscrieri se va desfășura între 27 mai și 14 iunie, iar a doua între 17 iunie și 5 iulie. De asemenea, în 14 iunie și 5 iulie se vor afișa listele cu copiii admiși și, respectiv, cu capacitatea disponibilă în unitatea de învățământ.

Între 19 și 29 august se va desfășura o etapă de ajustări, pentru înscrierea copiilor pentru care nu s-au găsit locuri la creșele sau grădinițele dorite în primele două etape sau care nu au participat la etapele anterioare. Lista cu locurile disponibile după ajustări va fi publicată pe 30 august.

Creșele pot fi frecventate de copii cu vârste de până la 3 ani, iar la nivelul preșcolar ajung copiii cu vârste între 3 și 6 ani.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!