La două săptămâni după ce a supus dezbaterii publice înfiinţarea unui centru pentru formarea continuă în limba maghiară la ORadea, Ministerul Educaţiei explică necesitatea acestui centru tocmai prin faptul că profesorii maghiari nu au o entitate de acest gen dedicată lor.

"În acest moment, în România nu există niciun centru de formare profesională pentru cele peste 13.000 de cadre didactice, care predau la secţiile/şcolile cu predare în limba maghiară, aşa cum există, de exemplu, în cazul minorităţii germane pentru mult mai puţini elevi şi profesori", se arată într-o adresă transmisă, la solicitarea BIHOREANULUI, de Edit Gyenge, consilier la cabinetul secretarului de stat Kovács Irén Erzsébet. Gyenge este indicată pe site-ul Ministerului Educaţiei ca persoană de contact pentru acest proiect supus dezbaterii publice.

Un centru similar, dar pentru dascălii în limba germană, există la Sibiu, se mai arată în adresă. Centrul pentru Formarea Continuă în Limba Germană din Mediaş, judeţul Sibiu, a fost înfiinţat prin HG nr. 485 din 17 iunie 1999.

Deşi BIHOREANUL a întrebat de ce nu se pot desfăşura aceste activităţi de formare continuă prin Casa Corpului Didactic, Gyenge nu a oferit un răspuns. În schimb, a explicat că, în acest an, Ministerul Educaţiei are în lucru 21 de proiecte de acte normative. "Trei dintre acestea reprezintă priorităţi ale Ministerului pentru anul 2018, una fiind Centrul pentru formarea continuă pentru minorităţi, în cazul nostru pentru minoritatea maghiară", a mai transmis Gyenge, precizând că "necesitatea înfiinţării Centrului rezultă şi din solicitarea minorităţii maghiare, prin reprezentanţii acestora în Parlamentul României".

Oradea a fost aleasă gazdă pentru acest centru, a mai explicat Gyenge, pentru că "este un important centru cultural, bine reprezentat atât la nivelul învăţământului preuniversitar, cât şi la nivelul învăţământului universitar". În Oradea, populaţia de etnie maghiară este prezentă în proporţie de 24.7%, iar în Bihor există 1.500 de cadre didactice care predau la şcolile cu predare în limba maghiară şi peste 17.000 de elevi care învaţă în această limbă.

Centrul ar urma să funcţioneze în clădirea de pe strada Clujului nr. 106, care pe vremuri găzduia Şcoala Alexandru Roman. "Imobilul este proprietate publică, fiind administrat de Consiliul Local al Municipiului Oradea, iar Consiliul Local al Municipiului Oradea şi-a exprimat acordul de principiu în vederea alocării acestui spaţiu", a mai transmis Gyenge.

Citeşte şi articolul: "Exclusiv unguresc: Ministerul Educaţiei vrea să înfiinţeze la Oradea un Centru pentru formare continuă în limba maghiară"