Ministerul Educației și Cercetării a lansat în consultare publică proiectul standardelor naționale de evaluare pentru învățământul primar și gimnazial.
Noile repere ar urma să arate clar ce trebuie să știe și ce trebuie să poată face un elev, la fiecare disciplină și clasă, astfel încât notele și calificativele să fie acordate după criterii mai unitare și mai transparente în toate școlile din țară. Sistemul de notare nu va fi însă schimbat.
Proiectul de ordin supus dezbaterii publice introduce, pentru prima dată, un referențial național explicit pentru evaluarea elevilor din ciclul primar și gimnazial.
Mai precis, pentru fiecare competență specifică din programele școlare vor fi descrise nivelurile de performanță pe care un elev le poate atinge. Standardele nu înlocuiesc programele școlare și nici competențele prevăzute în acestea, ci precizează modul în care ele pot fi evaluate.
Trei niveluri de performanță
Modelul propus cuprinde trei niveluri principale de performanță: de bază, consolidat și avansat.
La nivelul de bază, elevul demonstrează un nivel minim acceptabil al competențelor și le poate folosi în contexte familiare, având nevoie de sprijin constant. La nivelul consolidat, elevul poate aplica și transfera cunoștințele în situații variate, cu ajutor doar ocazional. Nivelul avansat presupune autonomie și capacitatea de a folosi competențele în contexte complexe.
Documentul metodologic definește și două situații aflate sub nivelul minim: „în formare”, pentru elevii care demonstrează doar ocazional și lacunar competențele, și „în dificultate”, pentru cei care nu ating nivelul minim nici în situații familiare și au nevoie de sprijin specializat.
Descriptorii vor arăta, în termeni observabili, ce poate face concret elevul: dacă știe să explice, să argumenteze, să interpreteze date, să verifice o informație, să aplice o metodă sau să ia o decizie justificată.
Notele rămân
Ministerul subliniază că introducerea standardelor nu presupune renunțarea la note sau calificative și nici modificarea actualei scări de notare.
Descriptorii din noile standarde sunt compatibili cu sistemul de notare de la 1 la 10 și ar trebui să îi ajute pe profesori să justifice mai clar nota acordată, iar pe elevi și părinți să înțeleagă ce cunoștințe și abilități au fost demonstrate și ce trebuie îmbunătățit.
Standardele nu vor funcționa ca „grile fixe” și nu ar trebui să înlocuiască aprecierea profesională a profesorului, ci să ofere criterii comune, publice și predictibile.
Noile standarde de evaluare se află în consultare publică timp de zece zile, propunerile putând fi transmise la adresa [email protected].