Ministerul Finanţelor Publice a autorizat compania Sodexo să emită tichete de masă pe suport electronic, începând cu data de 23 octombrie.

"Sodexo este astfel emitentul cu cea mai mare reţea naţională de comercianţi parteneri autorizat să emită tichetele de masă pe suport electronic, cel mai nou beneficiu extrasalarial pe care angajatorii îl pot oferi angajaţilor lor", se arată într-un comunicat al companiei, citat de agenţia de ştiri Mediafax.

Potrivit sursei citate, tichetele de masă pe suport electronic Gusto Pass sunt emise în parteneriat cu MasterCard.

Sodexo estimează că după în primii 3 ani de la lansarea noului produs volumul de tichete de masă pe suport electronic emise de Sodexo să reprezinte 30% din total.

Conform Mediafax, la nivel mondial, 65%-70% din volumele emise de grupul Sodexo sunt în format electronic. Tichetele electronice Gusto Pass încorporează tehnologia chip&pin, sunt contactless şi pot fi utilizate în unităţile de alimentaţie publică partenere Sodexo.

În prezent reţeaua comercianţilor care acceptă noile tichete de masă pe suport electronic Gusto Pass depăşeşte 4.200 de unităţi de alimentaţie publică, locuri de luat masa si magazine, răspândite pe mai mult de 85% din teritoriul ţării, mai arată agenţia de ştiri.