Alocuţiunea lui Michel Daerden, rostită în olandeză, a stârnit râsete şi aplauze în rândul parlamentarilor. Ministrul vorbea sacadat şi ezitant, aşa că n-a fpst greu de realizat că era ameţit de la alcool.

Întâmplarea a stârnit indignare în rândul politicienii flamanzi, care susţin că ministrul era băut bine şi îi cer demisia. De cealaltă parte, reprezentanţii cabinetului din care face parte oficialul susţin că nici vorbă de aşa ceva. 

Michel Daerden n-ar fi la primul episod de acest fel. În 2006, chiar în perioada alegerilor municipale, el a apărut beat criţă într-o emisiune televizată. "Nu mai mult decât de obicei", susţinea atunci Daerden. 

În trecut şi preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, a susţinut ameţit un discurs, după o întâlnire cu actualul premier rus, Vladimir Putin.