Ministrul Agriculturii, Petru Daea, s-a aflat duminică în judeţul Bihor, la Cefa, unde a participat la festivitatea de premiere a concursului de atelaje cu doi şi trei cai, organizat pe domeniul omului de afaceri Nicolae Nistor, și el concurent. 

Ministru în vizită

Deşi prezenţa sa a fost anunţată pentru ora 11, ministrul a sosit o oră mai târziu, însoţit de europarlamentarul Emilian Pavel, de liderul PSD Bihor, Ioan Mang, şi de deputatul Ioan Sorin Roman, fiind întâmpinat de şefi de instituţii deconcentrate precum directorul APIA Bihor, Florian Pavel, şeful Direcţiei Agricole Bihor, Nicolae Hodişan, şi de şeful Oficiului Judeţean pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, Cristian Buzlea, dar şi de fostul său subaltern, Dorin Corcheş, demis luna trecută din funcția de secretat de stat în Ministerul Agriculturii. Li s-au alăturat, pe parcurs, și prefectul Claudiu Pop, respectiv președintele Consiliului Județean, Pasztor Sandor. 

În cele câteva minute în care a stat de vorbă cu presa, Daea a spus, între altele, că se va preocupa de modificarea Legii privind diminuarea risipei alimentare, care a intrat în vigoare chiar astăzi, "pentru că sunt solicitări din partea celor care o pun în aplicare să ne uităm cu mai multă atenţie la unele prevederi care astăzi nu o pot face aplicabilă", că a fost prelungit până pe 15 iunie termenul de depunere a documentaţiei pentru Programul Tomate şi a lăudat activitatea APIA din Bihor şi din toată ţara pentru că a reuşit "să realizeze cele două obective importante din programul de guvernare": să acorde subvenţiile la timp şi să închidă campania de depunere a cererilor până la 15 mai.  

În conexiune cu câmpul

Ministrul s-a aflat în Bihor într-o vizită neoficială, prezența lui fiind anunţată, cu o zi înainte, de parlamentarul Ioan Sorin Roman. Chestionat de BIHOREANUL, Daea a spus că motivul vizitei "este lesne de înţeles, legat de interesul pe care îl are ministrul Agriculturii pentru activitatea agricolă din România". Întrebat care este legătura cu concursul de atelaje de la Cefa, el a răspuns că "totul este în legătură cu ministrul Agriculturii când este vorba de teren, de pământ", după care, însoţit de PSD-işti şi ALDE, a mers pe câmpul unde s-a desfăşurat concursul, a admirat caii şi atelajele, pentru ca ulterior să se numere printre cei care au înmânat diplomele unora dintre câştigători.

De altfel, dacă înainte cu o zi atmosfera a fost cam timidă în rândul publicului, duminică, sute de localnici au venit pe câmp pentru a vedea atelajele.

Cei mai buni

Vineri, sâmbătă și duminică, la Cefa s-au desfăşurat atât prima etapă a Campionatului Naţional de Atelaje cu doi cai, ale căror rezultate contează pentru calificarea la Campionatul Mondial din vară, cât şi alte două competiții de nivel internațional. În total, au participat 23 de atelaje, cu sportivi din România, Ungaria şi Croaţia.

"S-au desfăşurat trei concursuri: un concurs de 2 stele, un concurs de 3 stele şi un concurs de atelaje cu trei cai. La concursul de 3 stele, concursul cu cel mai înalt rang din România, câştigătorul este Lazar Zoltan (Ungaria), urmat de Kakonyi Norbert şi Rakoczi Gergo, la Campionatul Naţional pe primul loc de găseşte Rakoczi Gergo, urmat de Pal Attila, iar la atelaje de patru cai, pe primul loc s-a situat Szilagyi Zsolt, din Ungaria!", a precizat BIHOREANULUI Racoczi Ludovic, membru în comisia tehnică de atelaje şi preşedinte al clubului ecvestru Tulipan.

De altfel, acesta a ținut să aprecieze calitatea competitorilor înscriși în concurs, subliniind faptul că acest sport se dezvoltă tot mai tare și în România. „Dacă ținem cont că a participat și Lazar Zoltan, multiplu campion mondial, unicul care deține de 9 ori titlul de campion mondial, și Rakoczi Gergo, care a câștigat proba de maraton în fața lui, înseamnă că sportul ecvestru românesc evoluează”, a mai punctat Racoczi.

Evenimentul s-a terminat duminică după amiază cu o paradă a atelajelor, desfăşurată în aplauzele publicului.