Apropierea alegerilor europarlamentare se vede cu ochiul liber. Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a descins sâmbătă dimineaţă în pieţele orădene, însoţit de o sumedenie de PSD-işti bihoreni, pentru a promova partidul din care fac parte.

Daea şi lăptăresele

Printre cei care au fost alături de Daea s-au numărat europarlamentarul Emilian Pavel (totodată candidat pentru un nou mandat la Bruxelles), parlamentarii Ioan Sorin Roman şi Dumitru Gherman, soţia preşedintelui PSD Bihor, Erica Mang, directorul DSVSA Bihor, Remus Moţoc, directorul APIA Bihor, Florian Pavel ori directoarea APM Bihor, Sanda Mercea.

Petre Daea cu nanaVizita, de altfel vădit electorală, n-a fost anunţată mass-mediei, dar imagini din pieţe au fost postate pe internet. Din fotografii se vede că Daea a gustat din fructele pieţarilor, s-a îmbrăţişat cu aceştia şi s-a ţinut de mână cu vânzătoarele de lactate.

Sursele BIHOREANULUI spun că Daea a ajuns în jurul orei 9.30 în Piaţa Decebal, unde n-a zăbovit mult, iar apoi a plecat spre Piaţa Rogerius şi spre Piaţa Cetate. De altfel, vizitele au fost scurte şi parcă pe repede-înainte, dar unii oameni tot au apucat să-l întrebe de pensiile agricultorilor ori de subvenţiile acordate de stat.

Daea te rezolvă pe loc!

Din pieţe, Daea s-a dus la sediul APIA, care sâmbătă a fost deschis, pentru a putea înregistra cererile pentru subvenţii, iar de la ora 14 a ajuns la hotelul Hilton, la o întâlnire cu fermierii bihoreni, organizată de Dan Corbuţ, patronul producătorului agricol Agroind Cauaceu. Printre cei circa o sută de bihoreni prezenţi s-au numărat fermieri şi agricultori, mari şi mici, inclusiv patronul grupului Nutrientul, Iosif Pazurik, ori cel al Andromi, Sorin Mudura. La prezidiu, Daea a stat alături de Emilian Pavel, Ioan Sorin Roman şi Dumitru Gherman.

Întâlnirea a debutat ca una tehnică, cei prezenţi putându-i adresa întrebări ministrului, care şi-a notat fiecare nelămurire, iar apoi a răspuns fiecărui bihorean în parte. Fermierii şi agricultorii au vrut să afle despre posibile modificări legislative, despre măsuri de stimulare a consumului de carne produsă în România, despre eradicarea pestei porcine, dar şi răspunsuri la probleme concrete pe care le întâmpină.

De pildă, un bihorean s-a plâns că n-a primit nici acum subvenţia pentru anul trecut, iar Daea a reacţionat suprinzător. Deşi era în sală şi şeful APIA, Florian Pavel, ministrul a pus mâna pe telefon, a sunat un director din Ministerul Agriculturii şi apoi a înmânat telefonul reclamantului: "Du-te afară şi spune-i ce mi-ai spus mie".

Pazurik, ridicat în slăvi

Discuţiile nu au rămas însă doar în sfera tehnică. Fiecare răspuns oferit de ministru bihorenilor a fost însoţit de laude abundente la adresa fermierilor, de parcă ministrul ar fi venit special ca să-i omagieze.

Daea i-a "uns" spunându-le că au o meserie nobilă, că sunt cei care au ca singură grijă pământul şi care nu caută averi, ci îşi investesc toţi banii în culturi, ba chiar că sunt "un frumos câmp uman al ţării care dă hrană omenirii", iar el personal îi "simte": "Înţeleg focul pe care-l ardeţi în interiorul dumneavoastră pentru fiecare cultură, specie sau rasă".

În plus, ministrul l-a indicat special pe Iosif Pazurik (foto), lansând la adresa acestuia un adevărat omagiu. "Văd aici un om pe care îl preţuiesc enorm de mult, mă mir că stă în primul rând. E un om de o modestie excepţională, cu o grijă formidabilă faţă de o specie formidabilă, suinele. Un om care atunci când vine la Ministerul Agriculturii, îl văd plin de modestie şi de respect faţă de ce face. Privindu-l în ochi, vreau să-i spun că sunt mereu impresionat de ceea ce-mi spune, sunt mereu alături de ceea ce face şi sunt tot timpul cu gândul de a face bine, să-l putem ajuta", s-a dezlănţuit ministrul, în timp ce patronul Nutrientul zâmbea parcă stingher.

Pazurik Iosif

Populist până la capăt

Ministrul n-a omis să laude şi Guvernul din care face parte, spunând că "face eforturi deosebite pentru a aduce banii de la Uniunea Europeană şi de a-i da fermierului". "Înseamnă nota de respect pe care o dă Guvernul faţă de agricultura ţării româneşti", a spus ministrul Agriculturii.

Previzibil, l-a pomenit şi pe şeful său de partid, Liviu Dragnea, despre care a spus că şi-a stabilit ca obiectiv acordarea la timp a subvenţiilor pentru fermieri, şi nu l-a omis nici pe candidatul de la stânga sa, spunând despre Emilian Pavel că "are un suflet bun de român" şi a demonstrat asta în Parlamentul European. "De aceea spun să aveţi încredere", a îndemnat Daea. Propagandă electorală pe faţă...

Înainte de a-şi încheia discursul, ministrul a mai făcut un gest populist: şi-a spus la microfon numărul de telefon, arătându-se convins că fermierii îl vor suna doar când vor avea probleme reale.

La finalul întâlnirii, în ciuda dezmăţului de laude al lui Daea, fermierii bihoreni nu au năvălit cu aplauze, semn că cel mai probabil nu au "muşcat" momeala electorală. Singurii care au aplaudat fervent au fost membrii PSD aşezaţi în primele rânduri ale sălii.