Peste doi ani, barajul Leşu va fi iar plin cu apă şi funcţional. Aceasta este promisiunea făcută vineri, la Oradea, de ministrul Apelor şi Pădurilor, Doina Pană, după ce directorul Administraţiei Bazinale de Apă Crişuri, Dorel Dume, a explicat că proiectul pentru repararea acumulării a fost depus spre finanţare europeană.   

Vizită la Leşu

"Ştiu povestea, că de ani de zile a fost golit, este o zonă cu un potenţial turistic uriaş, mai mult decât atât, apa din acumulare poate deservi şi oraşul Oradea. Deci era ceva absolut necesar şi da, va fi eligibil prin POIM şi în decurs de doi ani de zile se va termina", a declarat ministrul Doina Pană, într-o conferinţă de presă susţinută la sediul Consiliului Judeţean Bihor.

Proiectul, intitulat "Punerea în siguranţă a acumulării Leşu, judeţul Bihor", a fost depus spre finanţare pe axa prioritară 5, "Promovarea adaptării la schimbările climatice, prevenirea şi gestionarea riscurilor", cu un obiectiv principal de reducere a riscului de producere a dezastrelor naturale cu efect asupra populaţiei. Pentru ca barajul să redevină funcţional, aici trebuie făcute lucrări de impermeabilizare, de reabilitare a galeriilor, a pilaştrilor şi a tuturor echipamentelor care compun sistemul. Lucrările sunt estimate la o valoare de 33 de milioane de lei.

Ministrul Doina Pană a mai explicat că proiectul este primul din ţară, la eligibilitate, astfel că nu există dubii că va primi finanţare. "Din primăvară vor putea începe lucrările", a mai spus oficialul. De altfel, alături de preşedintele CJ Bihor, Pásztor Sándor, de vicele Ioan Mang şi de prefectul Ioan Mihaiu, Pană a mers vineri în vizită la Barajul Leşu, motivul principal al deplasării făcute în Bihor.

Pagube încă neevaluate

Pe de altă parte, Pană a ţinut să precizeze că şantierul de pe malul stâng al Crişului Repede, în centrul Oradiei, nu s-a finalizat din alte pricini decât cele ce ţin de Ministerul Apelor. "Noi am alocat banii, 8 milioane de lei, dar am înţeles că acolo este o problemă care ţine de o parcare", a spus ministrul.

Întrebată de jurnalişti ce informaţii are despre daunele din pădurile Bihorului în urma furtunii devastatoare din 17 septembrie, ministrul Doina Pană n-a putut oferi însă un răspuns concret. A menţionat doar că volumul copacilor doborâţi de vântul foarte puternic este încă în evaluare de către angajaţii Romsilva. "Este o situaţie care nu ne bucură, dar este sub control. Nu se poate începe exploatarea până nu se face evaluarea", a mai spus ministrul.

Radarul pădurilor, la STS

În aceeaşi conferinţă de presă, Pană a mai ţinut să precizeze că, după şase luni de blocaj, "Radarul pădurilor", adică sistemul de urmărire a trasabilităţii masei lemnoase, funcţionează, ba chiar va fi dezvoltat, în urma unui protocol încheiat între Minister şi Serviciul de Telecomunicaţii Speciale. "Şi la ora actuală e la STS, ca indiferent ce Guvern vine să nu-l poată opri", a declarat Doina Pană. Potrivit ministrei, graţie acestui sistem, dar şi a altor modificări în legislaţia de profil, în ultimii trei ani s-au făcut progrese uriaşe în România, ajungându-se de la 8,8 milioane metri cubi de lemne furate anual, la doar 0,4 milioane mc.

Totodată, ministrul a spus că îşi doreşte o modificare legislativă în Codul Silvic, astfel încât de acum înainte lemnele rezultate din rărituri şi igienizări să fie vândute exclusiv ca lemne de foc. În prezent, acestea se vând prin licitaţie, pe picior, iar cumpărătorii pot să le folosească oricum doresc.