Evenimentele cu maximum 400 de oameni ar putea fi organizate din nou, de la 1 iunie. Cel puţin astfel anunţă ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, care a precizat, într-o intervenţie la DigiFM, că spectacolele în aer liber, cum ar fi cele de teatru sau stand-up, ar putea fi reluate, de la începutul lunii viitoare.

"Chiar azi am avut o întâlnire cu premierul şi cu mediul artistic, unde am discutat aspectul permiterii reluării spectacolelor, într-o primă fază doar în aer liber. Varianta optimistă este începutul lunii iunie, în cazul în care cifrele evoluează pozitiv. Sunt nişte norme clare, inclusiv în cazul permiterii reluării filmărilor pentru producţii cinematografice: evitarea oricărei apropieri între personaje, testarea actorilor înainte de fiecare spectacol, publicul să respecte distanţarea socială. Spectacolele în aer liber vor fi organizate într-un spaţiu clar delimitat, astfel încât să existe un control asupra numărului de participanţi. Azi am discutat de cifre între 300 şi 500 de spectatori", a precizat ministrul Culturii, confirm sursei citate.

De reţinut, însă, că decizia se va concretiza doar în situaţia în care autorităţile vor considera că o permite evoluţia numărului de bolnavi infectaţi cu coronavirus, "în funcţie de evoluţia epidemiologică şi în baza unui plan bine gândit, astfel încât să nu existe riscuri de infectare a participanţilor la manifestările culturale", după cum a precizat prim-ministrul Ludovic Orban.

DigiFM mai notează că marile festivaluri, cum sunt Untold sau NeverSea, vor rămâne deocamdată interzise. O decizie în cazul acestora va fi luată, de asemenea, în funcţie de evoluţia pandemiei.