Cel mai contestat ministru din Guvernul Boc, după ce România a ratat aderarea la Spaţiul Schengen din luna martie, Teodor Baconschi, va sosi la Oradea săptămâna următoare, pentru a vorbi despre religie. "Ministrul de externe va fi în Oradea joi, unde va susţine două conferinţe, la Universitatea AGORA şi la Universitatea baptistă Emanuel. El va vorbi pe tema democraţiei şi a creştinismului. Mai multe detalii vă va da chiar dumnealui, la conferinţa de presă", a declarat pentru BIHOREANUL deputatul Ştefan Seremi, preşedintele PDL Bihor.

În vârstă de 48 de ani, Teodor Baconschi a studiat la Institutul Teologic Universitar din Bucureşti, unde a obţinut diploma de licenţă în anul 1985, el lucrând, în perioada 1986-1989, ca redactor la Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române.

Potrivit Wikipedia, imediat după Revoluţia din 1989, în timpul retragerii patriarhului Teoctist la Sinaia, a întemeiat la Grupul de Reflecţie pentru Înnoirea Bisericii, alături de câţiva colegi de la Institutul de Misiune al BOR, la care au aderat mai mulţi preoţi. După eşuarea încercării de înlăturare a patriarhului Teoctist, Baconschi a devenit încă din 1990 consilier la Ministerul Culturii.

În acelaşi an a obţinut o bursă de studii pentru doctorat din partea guvernului francez, studiind la Universitatea din Paris între anii 1990-1994, timp în care a obţinut diploma de studii aprofundate (DEA) în anul 1991 şi apoi doctoratul în antropologie religioasă şi istorie comparată a religiilor, cu calificativul "magna cum laude" în anul 1994 (avându-l ca îndrumător pe profesorul Michel Meslin).

Teodor Baconschi a fost numit ministru al Afacerilor Externe în decembrie 2009, dată la care ocupa funcţia de ambasador al României la Paris. Anterior, el a fost, printre altele, consilier prezidenţial, dar şi ambasador al României la Vatican.