Ministrul de Interne, Carmen Dan, a chemat, miercuri după-amiaza, poliţia la locuinţa sa din Bucureşti după ce a găsit în casă microfoane de ascultare. Dezvăluirea a fost făcută chiar de şefa de la MAI în cadrul unor emisiuni televizate.

"Acum au plecat cei de la poliţie. Am avut o surpriză foarte neplăcută. Am găsit în locuinţa mea un dispozitiv de înregistrare audio. L-am găsit într-una din camerele din apartamentul în care locuiesc. Nu locuiesc într-o casa RAAPPS. Am sesizat Poliţia Română", a spus demnitarul.

"Eu sunt membru al Guvernului. Fac o sesizare de violare de domiciliu. E o locuinţă pe care am închiriat-o. Se va deschide dosar penal. Nu e o locuinţă a statului român. Nu pot să dau foarte multe amănunte. Am avut surpriza neplăcută să găsesc dispozitivul într-o priză de telefon. E surprinzător locul. Era mascat. Nu era unul la vedere că l-aş fi identificat mai uşor. Eu nu beneficiez de SPP. Nu vreau să am protecţie specializată", au fost câteva din declaraţiile făcute de Carmen Dan.

PSD-ista a spus că a făcut descoperirea personal, atunci când a vrut să introducă un telefon în priză, aceasta s-a desprins la o apăsare mai tare şi a făcut vizibil microfonul. Întrebată cu privire la mai multe detalii ale descoperirii, Carmen Dan a invocat faptul că se află pe rol deja o anchetă, pentru violare de domiciliu şi violare a vieţii intime. Anchetatorii ar fi făcut cercetări la faţa locului şi ar fi ridicat dispozitivul spre expertizare.

"Din ce am înţeles eu, aşa cum mi-au spus poliţiştii, era un dispozitiv audio care era conectat la o sursă de alimentare, avea şi o baterie. Dispozitivul era activ", a mai spus ministrul de Interne, care este şi membru al Consilului Suprem de Apărare a Ţării.

Realizatorul Rareş Bogdan de la Realitatea TV i-a spus ministrului, aflat în direct, că există informaţii conform cărora locuinţa fusese folosită înainte de Carmen Dan de ataşatul comercial al ambasadei americane, dar interlocutoarea a spus că nu are asemenea informaţii. Întrebată dacă deţinea acasă informaţii clasificate, Dan a negat acest lucru, precizând că nici discuţii care să fi presupus vehicularea unor secrete.

"Nu există ca un ministru membru al CSAT să nu fie sub protecţie informativă. Şeful serviciului de protecţie din MAI răspunde cu capul pentru securitatea ministrului", a observat parlamentarul Cezar Preda, membru al comisiei de control asupra SRI, dar Carmen Dan a ocolit acest subiect, refuzând să mai dea detalii suplimentare.

De altfel, printr-un scurt comunicat de presă transmis miercuri seară, Pachetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a anunțat că, în urma sesizării formulate de ministrul de interne, s-a constituit o echipă operativă care s-a deplasat la domiciliul demnitarului. „A fost efectuată o cercetare la fața locului, în urma căreia a fost identificat și ridicat un dispozitiv care urmează a fi expertizat. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 224 și art. 226 Cod penal. Cercetările continuă sub coordonarea Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție”, arată documentul.

"Din primele noastre verificări, vorbim de un dispozitiv care ar putea proveni din zona privată. Cel mai probabil, vorbim de un dispozitiv dintr-o zonă privată pentru că se pare că e un dispozitiv ieftin, care costă 200, 300 de lei şi care poate fi achiziţionat de oricine de pe orice site. Cu aceste dispozitive ieftine nu umblă nici serviciile de informaţii interne şi nici externe”, a declarat, miercuri seară, purtătorul de cuvânt al Serviciului Român de Informaţii (SRI).

Ovidiu Marincea a mai precizat că SRI nu are nicio implicare în acest caz şi că instituţia va pune la dispoziţie tot ce este nevoie pentru desfăşurarea anchetei. "SRI nu spionează şi nu înregistrează pe ministrul de Interne din România, pentru numele lui Dumnezeu. SRI este un serviciu de contraspionaj, SRI îi prinde pe spioni. SRI nu foloseşte tehnică descoperibilă de persoane neautorizate. În acest caz, care este un caz extrem de grav, când un membru CSAT găseşte în locuinţa sa un dispozitiv de înregistrare, SRI se va implica întru totul, până la capăt. Vom acorda sprijinul ministrului de Interne şi acest lucru l-am comunicat ministrului. Asta exclude orice fel de implicare anterioară a Serviciului", a completat Marincea.