Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat că elevii şi profesorii care suferă de boli cronice vor putea să continue şcoala pe internet, chiar şi după redeschiderea fizică a unităţilor de învăţământ. Atât elevii, cât şi dascălii vor trebui să prezinte certificate medicale care confirmă că au afecţiuni cronice.
"În primul rând, cu toţii ne dorim revenirea la normalitate. Normalitate înseamnă şcoală cu prezenţă fizică în perioada ce va urma. Elevii care au vulnerabilităţi şi care au certificate medicale vor putea învăţa online. Cadrele didactice pot avea vulnerabilităţi şi cu certificat medical vor putea să predea online, asta în cazul în care nu vor exista – şi în cea mai mare parte nu există - cadre didactice care să înlocuiască aceşti colegi care au vulnerabilităţi medicale. În acest fel vom asigura accesul la învăţământ online oricui are o motivare solidă, o certificare medicală", a declarat, miercuri, Sorin Cîmpeanu, citat de news.ro.
Precizările ministrului vin în contextul în care unii părinţi au semnat o petiţie în care cer ca şcolile să fie deschise din luna februarie în sistem hibrid. De teama noii tulpini de coronavirus, apărută şi în România, aceşti părinţi ar vrea să nu-şi lase copiii la şcoală, unde s-ar putea îmbolnăvi.
Cîmpeanu a mai spus că riscul îmbolnăvirii nu poate fi eliminat din şcoli, ci gestionat. "Teama este un lucru normal, riscul nu poate fi eliminat, riscul poate să fie gestionat. Dacă cei cu compentenţă în domeniul medical ne vor spune pe data de 2 februarie că acest risc, din perspectivă sanitară, poate fi gestionat, atunci şcolile se vor deschide cu prezenţă fizică", a mai spus ministrul Educaţiei.
Aşa cum autorităţile au anunţat deja, şcolile s-ar putea redeschide pe 8 februarie, în trei variante. În localităţile unde rata de infectare este sub 1 la mie (verzi), toţi preşcolarii şi elevii vor participa fizic la lecţii, iar în localităţile galbene, cu o rată de infectare între 1 şi 3 la mie, ar urma să se deschidă grădiniţele, clasele de învăţământ primar, respectiv clasele terminale. În localităţile roşii, unde rata de infectare depăşeşte 3 la mie, dar nu mai mult de 6 la mie, vor mai participa fizic la lecţii preşcolarii şi elevii din învăţământul primar. Dacă rata depăşeşte 6 bolnavi de Covid-19 la 1.000 de locuitori, întreaga localitate intră în carantină, iar toate unităţile de învăţământ se închid.
O decizie finală pentru deschiderea şcolilor este aşteptată luni, 2 februarie.