Ministrul Educației, Daniel David, a declarat joi, la Oradea, că sectorul preuniversitar nu va fi afectat de noi eventuale măsuri fiscale de reducere a cheltuielilor. Potrivit acestuia, școlile și profesorii vor fi exceptați de la aplicarea reducerilor bugetare de 10%, pregătite la nivel guvernamental, dar și de interdicția de cumul a pensiei cu salariul din bani publici.

David a subliniat că sistemul preuniversitar a fost deja eficientizat în vară, odată cu aplicarea „pachetului 1”, motiv pentru care nu mai sunt posibile noi tăieri.

„Eu am spus de la început, și mă bucur că și premierul a spus explicit acest lucru, că învățământul preuniversitar va fi exceptat (n.r. de la măsurile fiscale de reducere a bugetelor cu 10%, pregătite acum de Guvern pentru sectorul public). Dar atenție, nu va fi exceptat ca un privilegiu. Va fi exceptat pentru că noi, spre deosebire de multe alte sisteme, am făcut ce trebuia să facem în luna iulie, prin pachetul 1. Am făcut-o în luna iulie pentru că noi începeam școala în septembrie și, dacă nu luai măsurile astfel încât să le poți implementa din septembrie, noi nu le mai puteam implementa”, a declarat ministrul (foto), într-o conferință de presă susținută la sediul IȘJ Bihor.

O altă măsură anunțată la nivel guvernamental – interzicerea cumulului pensie–salariu în sistemul bugetar – nu va fi aplicată în școli, a dat asigurări David.

„Noi avem peste 3.000 de profesori pensionați care acoperă ore în preuniversitar, în primul rând în zona științelor, matematică, fizică. Și să știți că acei profesori nu iau locul cuiva. Noi nu avem oameni care să acopere aceste ore, iar prezența profesorilor pensionari este o prezență care aduce un plus în sistem. Oameni cu experiență, oameni calificați”, a spus acesta.

Daniel David a afirmat tranșant că în școli nu mai există spațiu pentru tăieri bugetare: „În sistemul preuniversitar nu avem ce să mai reducem. Noi am redus, am eficientizat sistemul, fiindcă au fost unele anomalii. În momentul acesta trebuie să ne stabilizăm și, treptat, pe măsură ce și țara se stabilizează, se dezvoltă economic, să creștem ca buget, pentru că noi trebuie să ne apropiem treptat, în următorii ani, de acel procent pe care l-am anunțat de ani de zile, dar niciodată nu l-am atins, 6% din PIB, care de fapt în lege acuma este 15% din bugetul general consolidat”.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!