Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a declarat că plafonarea prețurilor la gazele naturale va fi eliminată începând cu 31 martie 2026, însă procesul se va face treptat, pentru a evita șocuri majore în facturile consumatorilor.

Potrivit ministrului, situația de pe piața gazelor este diferită de cea de la energia electrică, unde liberalizarea a dus la creșteri bruște de prețuri. „Nu o să fie același scenariu negru. Am reglat lucrurile din timp”, a declarat Ivan, sâmbătă seară, la Antena 3.

Acesta a explicat că, încă din toamna anului trecut, Ministerul Energiei a discutat cu operatorii din domeniu și a analizat variantele de tranziție. În prezent, spune ministrul, există deja oferte în piață apropiate de prețul plafonat, unele chiar mai mici, semn că liberalizarea poate fi absorbită fără impact major asupra consumatorilor casnici.

„Am și varianta B pregătită, în cazul unor probleme internaționale – fie ele legate de războiul din Ucraina, de aprovizionare sau de interconectări – astfel încât, pe parcursul unui an, plafonarea să fie redusă gradual, pentru ca omul de rând să nu simtă o creștere dramatică sau dublarea facturilor”, a precizat Bogdan Ivan.

Ministrul a mai afirmat că liberalizarea pieței gazelor este necesară pentru a preveni dezechilibrele și „bubuitul” facturilor, dar că aceasta va fi susținută de mai multe măsuri: un nivel ridicat al stocurilor de gaze, contracte bilaterale pe termen de cel puțin doi ani, acces la piețele internaționale din regiune și o rețea de transport bine dezvoltată.

„Avem cea mai mare rețea de transport de gaze naturale din Europa Centrală și de Est și am creat mecanismele legale necesare astfel încât, la 31 martie, prețurile să nu crească brusc”, a mai spus ministrul Energiei.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!