La solicitarea ministrului Sănătăţii, Florian Bodog, direcţiile de sănătate publice controlează, începând de joi, toate panourile publicitare care promovează campanii anti-vaccinare. "În opinia mea, panourile publicitare anti-vaccinare reprezintă un atentat la sănătatea copiilor noştri", a afirmat Bodog.

Anunţul a fost făcut, joi, pe portalul Ministerului Sănătăţii şi promovat de Florian Bodog şi pe pagina sa de Facebook. "În unele localităţi au fost postate, la sfârşitul anului trecut, panouri publicitare împotriva vaccinării. Am solicitat inspectorilor sanitari să verifice şi să sancţioneze, în conformitate cu competenţele lor promotorii tuturor campaniilor publicitare care vizeză sănătatea publică şi care nu au avizul Ministerului Sănătăţii, aşa cum prevede legea", a transmis, prin comunicat, ministrul Sănătăţii.

Bodog subliniază că "epidemia de rujeolă trebuie să fie un semnal de alarmă pentru toată lumea: medici, autorităţi şi părinţi". "Încă o dată fac un apel la raţiune şi responsabilitate. Lipsa vaccinării duce la forme grave ale bolii şi chiar la decesul copiilor. Dacă nu facem ceva să creştem acoperirea vaccinală vom avea mult de suferit. Şi rujeola e cea mai blândă dintre bolile care pot afecta sănătatea copiilor nevaccinaţi", a mai transmis ministrul Sănătăţii.

Conform art 44 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii: "campaniile de informare, educare şi comunicare cu privire la teme care privesc sănătatea publică trebuie să fie avizate de Ministerul Sănătăţii".

Nerespectarea dispoziţiilor legale în vigoare privind avizarea publicităţii produselor, precum şi a campaniilor de informare, educare şi comunicare cu privire la teme care privesc sănătatea publică, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 10.000 lei la 25.000 lei, conform  HG nr. 857/2011 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele din domeniul sănătăţii publice.