La capătul unei dezbateri de 4 ore cu societatea civilă, ministrul Justiţiei, Florin Iordache, a anunţat luni că proiectele de odonanţe de urgenţă vor fi modificate, ţinând cont de unele propuneri făcute în cadrul dezbaterii de la minister.
"Vedem cum"
"Vom ţine cont de observaţiile care s-au făcut astăzi, şi acele prevederi care iniţial erau neclare sau în neconcordanţă, cu siguranţă, vor fi eliminate. Nu vreau să vă spun ce vom elimina sau dacă vom elimina şi cum vor arăta. Repet, în urma consultărilor, am nişte observaţii care vreau să fie cuprinse în textul celor două acte normative", a declarat ministrul, potrivit Agerpres, la finalul dezbaterii publice.
Întrebat despre modul în care va fi finalizat textul acestor normative, respectiv dacă vor fi adoptate prin ordonanţă de urgenţă, prin asumarea răspunderii ori prin lege promovată în Parlament, ministrul a spus că nu a decis încă, această soluţie urmând să o adopte în urma unei discuţii cu premierul.
"În primul rând, voi avea o discuţie cu premierul Sorin Grindeanu şi soluţia pe care ne-o vom asuma, cu siguranţă vă vom anunţa", a adăugat Iordache.
Ministrul Justiţiei a mai spus că îşi doreşte legi clare, coerente, pe care fiecare cetăţean, dacă are sau nu pregătire juridică, să le poată respecta. "De fapt, acesta este mandatul cu care eu am venit aici - să repar toate acele lucruri care nu sunt în concordanţă cu o legislaţie clară modernă şi europeană", a menţionat Iordache conform Agerpres.
Pe de altă parte, notează HotNews, ministrul a insistat şi că o componentă de bază a proiectului legii Graţierii va fi "recuperarea prejudiciului".
În faţa jurnaliştilor, care l-au asaltat cu întrebări, Florin Iordache a susţinut că aceste proiecte, care au declanşat protestele din ultima perioadă nu au "în vedere o anumită persoana" şi "nu vizează persoane sau politicieni".
"Varianta iniţială, fără îndoială, va fi amendată", a spus acesta, arătând, între altele, că, după adoptarea proiectelor vor fi eliberate din penitenciare "până în 3.000" de persoane. Întrebat, de altfel, şi despre problema aglomeraţiei în penitenciare, invocată de guvern, ministrul a spus că pentru decongestionarea penitenciarelor se are un vedere "un pachet mai larg" de măsuri, care include recursul în compensare şi sistemul de brăţări electronice pentru "infracţiuni uşoare, de până la 2 ani".
Iohannis: Abandonaţi!
Pe de altă parte, tot luni, preşedintele Klaus Iohannis a cerut Guvernului să abandoneze demersurile privind graţierea şi modificarea Codurilor penale şi să respecte voinţa cetăţenilor care au ieşit în stradă.
"Guvernul nu poate să treacă peste voinţa cetăţenilor, care este suverană. Vocea oamenilor nu mai poate fi ignorată! O democraţie solidă este una în care majorităţile nu abuzează de drepturile lor doar pentru că deţin, vremelnic, puterea. Solicit Guvernului să abandoneze demersurile privind graţierea şi modificarea Codurilor penale. România are doar de pierdut din prelungirea acestei situaţii care a scos zeci de mii de români în stradă", arată preşedintele Klaus Iohannis, într-o postare pe Facebook.
Zeci de mii de oameni din toată țara, inclusiv din Oradea, au ieșit în stradă duminică seară, pentru a clama împotriva ordonanțelor grațierii și amnistiei pregătite de Guvern.
Digi24.ro notează că duminică, ”pe 29 ianuarie au avut loc cele mai mari proteste din ultimii 20 de ani, peste 50.000 de oameni au ieșit doar în București”. Manifestații masive au fost declanșate din 18 ianuarie, când Guverul a încercat să treacă legi menite să grațieze pedepse, să dezincrimineze anumite fapte corupție.
Propunerile au fost criticate de numeroși actori publici care luptă împotriva corupției: DNA, Procurorul General, Președinta Înaltei Curți, grupuri de juriști etc. au avertizat că legile vor da o lovitură puternică luptei anticorupție. S-a demonstrat că legile nu doar că nu rezolvă problemele cu care erau justificate, dar vor face mai mult rău.
Citiți pe această temă articolele
600 de orădeni în faţa sediului PSD Bihor: "Sunteţi un partid de hoţi, vagabonzi şi mafioţi" (VIDEO)