DNA a sesizat procurorul general să solicite Camerei Deputaţilor declanşarea procedurilor pentru obţinerea cererii de urmărire penale faţă de Borbely Laszlo, deputat şi ministru al Mediului, pentru două infracţiuni de trafic de influenţă şi fals în declaraţiile de avere, în formă continuată.

"Direcţia Naţională Anticorupţie a sesizat Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a solicita Camerei Deputaţilor declanşarea procedurilor pentru obţinerea cererii necesare urmării penale faţă de Borbely Laszlo, deputat în Parlamentul României şi ministru al Mediului şi Pădurilor, pentru două infracţiuni de trafic de influenţă şi infracţiunea de fals în declaraţiile de avere, în formă continuată", se arată într-un comunicat de presă de miercuri al DNA.

În luna iulie 2011, ministrul Mediului Laszlo Borbely era suspectat de procurorii DNA că ar fi beneficiat de lucrări de 20.000 de euro pentru amenajarea unui apartament, în schimbul influenţei sale în atribuirea unor contracte de lucrări ale Administraţiei Naţionale "Apele Române" către o firmă din Negreşti Oaş.

Totodată, procurorii anticorupţie orădeni, care au instrumentat iniţial cazul, au început deja urmărirea penală în acest dosar împotriva unicului asociat al firmei beneficiare a lucrărilor, SC Lescaci Com SRL din Negreşti Oaş, pe nume Ioan Ciocan, dar şi împotriva unui consilier al lui Borbely, Szepessy Szabolcs, care ar fi intermediat între omul de afaceri şi ministru, potrivit datelor comunicate la vremea respectivă de către DNA.

Ioan Ciocan este învinuit pentru cumpărare de influenţă, iar Szepessy Szabolcs pentru complicitate la infracţiunea de cumpărare de influenţă."În cursul anului 2011, învinuitul Ciocan Ioan, în calitate de reprezentant legal al firmei mai sus menţionate (n.r. - SC Lescaci Com SRL), prin intermediul învinuitului Szepessy Szabolcs, consilier personal al ministrului Mediului şi Pădurilor, a cumpărat influenţa numitului Borbely Laszlo, ministru al Mediului şi Pădurilor, prin efectuarea în folosul acestuia de lucrări de amenajare a unui apartament, lucrări în valoare de aproximativ 20.000 de euro, pe cheltuiala societăţii sale. Lucrările au fost realizate în scopul obţinerii, prin intermediul influenţei de care se bucură ministrul Mediului şi Pădurilor, de contracte cu Administraţia Naţională «Apele Române», instituţie aflată în coordonarea acestui minister, cât şi pentru a obţine cu prioritate plata unor lucrări contractate anterior cu aceeaşi instituţie publică şi aflate deja în execuţie", informa, în iulie 2011, Direcţia Naţională Anticorupţie.