Pensiile ar urma să crească de la începutul anului viitor, însă procentul majorării nu a fost încă stabilit. Ministrul Muncii, Florin Manole, a declarat joi că există bani pentru indexarea pensiilor și că va propune aplicarea formulei prevăzute de lege, care ține cont de inflație și de evoluția salariului mediu.
Într-un interviu acordat joi, 5 noiembrie, la Radio România Actualități, ministrul Muncii a susținut că majorarea pensiilor este necesară și că există un acord politic în privința acestei măsuri. Rămâne însă de stabilit cât vor crește efectiv veniturile pensionarilor.
„Există o certitudine în legătură cu nevoia de majorare a pensiilor, asta se va întâmpla. Tot spectrul public este de acord. N-am auzit până acum nicio voce publică să spună să nu crească pensiile în anul viitor”, a declarat Florin Manole.
Ministrul a explicat că intenționează să propună Guvernului aplicarea mecanismului legal de indexare.
„Rămâne însă o discuție despre cuantum, despre procent de fapt. Eu voi respecta legea, voi aplica formula care ține de inflație și salariul mediu, și atunci voi înainta colegilor de la Finanțe și primului ministru propunerea legală”, a spus acesta.
Întrebat dacă sunt bani pentru majorare, Manole a răspuns afirmativ, făcând trimitere la proiecțiile pentru anii următori cuprinse în bugetul asigurărilor sociale pe 2026.
Premierul așteaptă cifrele
Declarațiile ministrului vin după ce premierul Luca Niculescu a afirmat, marți seară, la TVR, că indexarea pensiilor este probabilă de la 1 ianuarie 2027, dar că procentul va putea fi stabilit numai după analiza situației bugetare.
„Nu-mi imaginez ca după 2 ani să nu existe o mărire a pensiilor. Încă o dată, trebuie să așteptăm cifrele pe care le va prezenta ministrul Finanțelor”, a spus premierul, care a precizat că există mai multe scenarii în discuție.
Întrebat dacă ia în calcul și posibilitatea ca pensiile să nu fie indexate anul viitor, Niculescu a răspuns: „Nu iau în calcul această variantă”.
După cum BIHOREANUL a mai relatat, indexarea pensiilor din 2027 este inclusă în programul de guvernare, însă premierul a evitat până acum să avanseze un procent sau să garanteze aplicarea unei anumite formule.
Manole: Legea pensiilor nu va fi schimbată
Florin Manole a mai declarat că actuala lege a pensiilor, care a stat la baza recalculării din 2024, nu va fi modificată până în 2031, invocând angajamentele asumate de România prin PNRR.
„Legea pensiilor este jalon închis în PNRR”, a afirmat ministrul, susținând că o modificare ar putea obliga România să returneze fonduri europene.
Totodată, Manole a exclus, în mandatul său, susținerea unui proiect de creștere a vârstei de pensionare pentru militari, precizând că actuala legislație prevede deja o majorare etapizată.
În ceea ce privește salariul minim, ministrul a anunțat că în cursul lunii noiembrie va fi convocat Consiliul Național Tripartit, unde Guvernul, sindicatele și patronatele vor discuta propunerile de majorare pentru anul viitor.