Ministrul Sănătăţii, Victor Costache, a anunţat marţi că nerespectarea măsurilor privind carantina de către românii care revin în ţară din zonele afectate de coronavirus va fi sancţionată penal, informează hotnews.ro. 

Costache a invocat articolul 352 din codul penal care prevede inclusiv pedeapsa cu închisoarea pentru "zădărnicirea combaterii bolilor", relatează aceeaşi sursă.

Nerespectarea măsurilor privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase, dacă a avut ca urmare răspândirea unei asemenea boli, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă. Dacă fapta prevăzută în alin. (1) este săvârşită din culpă, pedeapsa este închisoarea de la o lună la 6 luni sau amendă.

Autorităţile au stabilit următoarele măsuri pentru persoanele care sosesc în ţară:

- La sosirea pe teritoriul României, toţi călătorii asimptomatici din zonele afectate, respectiv Hubei (China), cele 11 localităţi din Italia, dar şi persoanele care încă se mai află pe nava de croazieră Diamond Princess vor intra direct în carantină, pentru o perioadă de 14 zile.

- Celelalte persoane care vin din regiunile Lombardia şi Veneto vor intra în izolare voluntară la domiciliu timp de 14 zile, la sosirea în România.

"Toate persoanele din carantină vor primi materiale informative cu un set de reguli pe care trebuie să îl urmeze, la fel şi cele care vor fi izolate la domiciliu care vor primi un alt set de reguli. Aceste materiale vor fi elaborate de către reprezentanţii Institutului de Sănătate Publică şi transmise în timp util. Tot la institut va funcţiona un telverde care va putea fi apelat de către cei interesaţi să obţină măsuri suplimentare despre noul tip de infecţie cu coronavirus", a spus ministrul Sănătăţii, în videoconferinţa de urgenţă cu reprezentanţii direcţiilor de sănătate publică din teritoriu şi municipiul Bucureşti cu privire la gestionarea modului de prevenire a infecţiei COVID-19.

Şi Ministrul de Interne, Marcel Vela, a declarat, luni seară, că se va introduce în chestionarul primit de pasagerii ce vin din Italia şi articolul din Codul Penal, pentru cei care fac declaraţii false.

"Vom introduce şi rubrica cu Codul penal, pentru cei care fac declaraţii false. Recunosc că nu am introdus în formular o clauză în care să prezentăm măsurile coercitive, crezând că fiecare cetăţean e responsabil. Dar după cazul de la Sadova şi de mâine (marţi – n.r.) vom face acest lucru. Vor suporta rigorile legii", a spus ministrul de Interne.