De la 1 ianuarie 2014, un medic român va putea câştiga un salariu lunar chiar şi de o mie de euro, spune ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu.
Acest lucru va fi posibil odată ce grila de salarizare a cadrelor medicale din România va fi schimbată, lucru ce se va întâmpla în viitorul apropiat, potrivit ministrului.
"Medicul nu va mai fi un funcţionar public, care să trăiască cu o leafă din grila respectivă. Drept urmare, un colectiv al ministerul Sănătăţii a lucrat la un proiect de lege privind plata după performanţă şi competitivitate. Acest proiect este în fază foarte avansată", a spus Nicolăescu la Pro TV.
Noua lege va prevedea 3 modalităţi de plată pentru medici. Prima îi va cuprinde pe doctorii care vor lucra cu normă întreagă la stat şi nu vor mai avea dreptul să lucreze şi la privat, cea de-a doua opţiune va prevedea că medicii vor putea lucra cu jumătate de normă pentru stat, iar a treia posibilitate va fi ca medicii să îşi negocieze salariul cu managerii de spital. Cea din urmă posibilitate se adresează somităţilor, adică medicilor chemaţi să opereze în mai multe spitale şi care îşi vor putea stabili un tarif pentru fiecare intervenţie.
Întrebat cât va câştiga un medic după aplicarea acestei legi, Nicolăescu a spus că "într-un spital public, un medic foarte bun şi care îşi face cu adevărat datoria şi e căutat de pacienţi, pentru că avem şi criterii de competenţă, salariul unui asemenea medic poate să ducă la 1.000 de euro pe lună, ceea ce eu cred că pentru România de astăzi e ceva".