Ziua de 1 aprilie ar fi trebuit sa fie ziua în care sistemul de sănătate se schimbă complet, deoarece ar fi urmat să intre în acţiune noi pachete privind asigurările de sănătate, tratamente mai bune pentru bolnavi, dar şi salarii mai mari pentru medicii care lucrează mai mult. Acestea nu doar că nu s-au mai pus în aplicare, între timp ministrul Eugen Nicolăescu, cel care le-a propus, demisionând din guvern împreună cu ceilalţi liberali, dar noul ministru al sănătăţii vrea să scoată coplata.

Potrivit Digi24.ro, Nicolae Bănicioiu, vrea să renunţe la coplată, taxă care a intrat în vigoare în urmă cu un an, susţinând că modul de aplicare a acestei taxe a fost gândit greşit.

În prezent, în funcţie de suma stabilită la nivel de spital, pacienţii plătesc la externare între 5 şi 10 lei, fiind exceptaţi de la coplată bolnavii cronici incluşi în programele naţionale şi care au nevoie de mai multe internări pe an, copiii şi tinerii până în 18 ani, gravidele, pensionarii cu pensii sub 740 de lei şi persoanele cu handicap.

De asemenea, nu se achită coplata în cazul urgenţelor. Coplata ar fi trebuit să descurajeze internările fictive, iar banii să fie folosiţi pentru îmbunătăţirea condiţiilor din spitale, mai scrie sursa citată.

De la 1 aprilie, ar fi trebuit să existe un pachet de servicii medicale de bază. Adică elaborarea unei liste cu serviciile medicale pe care le asigură statul din contribuţia pe care o achită fiecare român la sănătate.