Noul ministru al Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a semnat vineri Ordinul pentru aprobarea Protocolului de medicină fizică şi de reabilitare post-COVID-19. Acesta are ca scop ameliorarea stării fizice a pacienţilor care au fost infectaţi cu SARS-CoV-2, precum şi creşterea capacităţii acestora de a se întoarce la o viaţă de calitate, au transmis reprezentanţii ministerului.

"Era necesar un astfel de protocol pentru evaluarea şi pentru managementul terapeutic privind dizabilităţile complexe rezultate în urma infecţiei cu SARS-CoV-2. Pacienţii care au trecut prin boală, în special cei cu forme severe, trebuie să beneficieze de servicii medicale de recuperare. COVID-19 este o boală cu afectare multiplă de organe şi care poate lăsa sechele respiratorii, cardiace, neurologice, musculoscheletale, psihologice. Efectele bolii se pot întinde pe perioade variabile de timp, afectând calitatea vieţii pacienţilor. Continuarea reabilitării medicale a acestora va permite monitorizarea atentă, refacerea funcţionalităţii şi a capacităţii de muncă şi va scurta timpul de întoarcere la o viaţă normală", a precizat, printr-un comunicat, ministrul Sănătăţii, orădeanca Ioana Mihăilă.

De asemenea, ministrul Sănătăţii a aprobat vineri şi ordinul care actualizează protocolul medical de tratament pentru pacienţii infectaţi cu virusul SARS-CoV-2 în conformitate cu cele mai noi studii medicale şi recomandările Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii şi Centrului European de Prevenire şi Control al Bolilor.

"Astfel, a fost adaptat tratamentul pacienţilor infectaţi cu SARS-CoV-2 în acord cu ultimele consideraţii legate de medicaţia antivirală. Totodată, a fost introdus un capitol nou cu recomandări pentru medicii de familie care tratează la domiciliu pacienţii infectaţi", se arată în informarea MS.

Cele două protocoale de tratament au fost elaborate de comisiile de specialitate ale Ministerului Sănătăţii. Ordinele care conţin noile prevederi medicale vor fi publicate în Monitorul Oficial.