Aflat într-o vizită de lucru în Oradea, ministrul Transporturilor, Sorin Buşe, a afirmat că a inspectat, vineri, şi lucrările de reabiliare a Drumului Naţional 76 între Oradea şi Deva, unde firma Azvi lucra "cu 100 de utilaje şi 200 de oameni".

"Proiectul de acolo e foarte important pentru mine, iar problema lui este că a fost oprit atâţia ani de zile. În urmă cu trei luni treceam şi eu ca şi cetăţean pe drumul acela şi nu vă spun ce ziceam şi eu…", le-a spus ministrul jurnaliştilor, sâmbătă dimineaţa, după ce a vizitat lucrările la pasajele supraterane peste centura Oradiei.

Totodată, ministrul a declarat că a purtat discuţii cu reprezentanţii firmei Azvi, care "s-au angajat că se vor mobiliza şi mai mult" pentru a spori ritmul lucrărilor. "Obiectivul meu este ca în luna noiembrie să avem calea de rulare finalizată", a declarat Sorin Buşe.

În schimb, ministrul nu a dat detalii concrete despre stadiul lucrărilor la loturile de pe DN76.

Sorin Buşe a mai vizitat şantierul în luna iulie, când le-a transmis constructorilor că nu au "motive să nu finalizeze investiţia la timp".