Artista Corina Chiriac a avut parte de un moment emoționant, în weekend, la Oradea, unde s-a reîntâlnit, după 54 de ani, cu actorul Eugen Țugulea, fost director al Teatrului de Stat din Oradea, ajuns la 95 de ani. „Am lăcrimat amândoi de bucurie şi nu mi-au ajuns două mâini să îl strîng în brațe!”, a povestit artista, într-o postare pe Facebook, legat de omul despre care spune că i-a schimbat destinul și că a fost unul dintre „oamenii providențiali” ai vieții sale.

„Nu credeam că mai trăiește”

Într-o postare publicată pe Facebook după eveniment, Corina Chiriac a povestit că legătura sa cu Eugen Țugulea datează din 1972, anul în care a absolvit Facultatea de Actorie și a fost repartizată la Teatrul din Oradea.

Artista era deja lansată în muzică, câștigase trofeul „Steaua fără nume” și Cerbul de Bronz la Festivalul internațional de la Brașov (n.r. premiul III la Cerbul de Aur), avea contracte în țară și în străinătate, precum și un atestat de liber profesionist din partea Ministerului Culturii. În aceste condiții, repartizarea obligatorie la teatru, pentru trei ani, risca să îi blocheze cariera muzicală.

Corina Chiriac a scris că, după ce a susținut câteva recitaluri la Oradea, i-a cerut directorului teatrului o „negație” (adică un document prin care instituția declara că nu are nevoie de actrița repartizată acolo), astfel încât să-și poată urma cariera așa cum considera de cuviință.

„Inspirat de către Bunul Dumnezeu, domnul Ţugulea s-a aşezat la birou şi în timp ce scria «negația» spunea: «Nu cred că scriu aşa ceva, că nu am nevoie de Corina Chiriac»!”, a povestit artista.

Ea a spus că i-a păstrat lui Eugen Țugulea „o recunoștință de excepție” și că revederea de la Oradea, după 54 de ani, a fost una copleșitoare.

„Am lăcrimat amândoi de bucurie şi nu mi-au ajuns două mâini să îl strâng în brațe!”, a mai scris Corina Chiriac, adăugând că gestul actorului este descris și în cartea sa autobiografică, „Minuni trăite”.

„Nu mai ştiam nimic despre dânsul şi nu ştiam ca la 95 de ani va veni să mă salute împreună cu soția lui. Oameni buni... Asta da Minune trăită, așa este?!”, a transmis artista.

„Unul din oamenii providențiali din viața mea”

Momentul a fost surprins și în imagini, la evenimentul de la Muzeul Țării Crișurilor, iar filmarea este emoționantă. În fața publicului, Corina Chiriac l-a prezentat pe Eugen Țugulea drept „unul din oamenii providențiali” ai vieții sale și a rememorat episodul de la Oradea.

„Domnul Țugulea era directorul teatrului și am venit la el jumate în lacrimi să-l rog, cum era atunci, să-mi dea o negație, pentru că începeam o carieră internațională”, a spus artista.

Vizibil emoționată, artista le-a spus celor prezenți că l-a pomenit pe Eugen Țugulea în interviuri și în cartea pe care a lansat-o la Oradea.

„Este unul din oamenii providențiali din viața mea. (...) Nu știam că mai trăiește. Îmi face o deosebită bucurie să vă spun că mâna lui Dumnezeu a lucrat prin mulți oameni, iar domnul Eugen Țugulea e unul dintre ei”, a spus Corina Chiriac, cerând publicului să îl aplaude.


Video: Dan Bureția

Expoziție, carte și recital

Corina Chiriac a venit la Oradea sâmbătă, 4 iulie, la invitația Muzeului Țării Crișurilor, pentru vernisajul expoziției „Corina Chiriac. Istoriile unei mari artiste”, organizate împreună cu Muzeul Național de Istorie a României.

Expoziția reunește documente de familie, fotografii, obiecte personale și ținute de scenă purtate de artistă de-a lungul unei cariere de peste cinci decenii. Ea are la bază donația făcută în 2021 de Corina Chiriac către Muzeul Național de Istorie a României, cuprinzând câteva sute de bunuri culturale legate de istoria familiilor Nestorescu-Calaigian-Chiriac.

În aceeași seară, artista și-a lansat la Oradea volumul autobiografic „Minuni trăite” și a susținut un recital în aer liber, în parcul Muzeului.

Expoziția rămâne deschisă până în 12 august și poate fi vizitată de marți până duminică, între orele 10 și 18.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!