La Strejnic, în ultimul meci al etapei a XIV-a, FC Bihor a fost învinsă, duminică, de Petrolul Ploieşti, scor 0-1, singura reuşită aparţinându-i lui Opriţa în minutul 4. Danci l-a faultat pe Florentin Dumitru la 25 de metri, iar lovitura liberă executată de Budescu a fost deviată, din 8 metri, cu capul, de Opriţa în stânga lui Fildan.

În replică, FC Bihor a avut două situaţii bune de a restabili egalitatea pe tabela de marcaj. În minutul 12, la o acţiune pe stânga a lui Sorian, urmată de o centrare spre Florean, mingea a fost trimisă la Chiş care, de la 10 metri, a şutat în transversală.

Chiar în minutul următor, Florean a fost faultat în careu şi arbitrul Chivulete a arătat punctul de la 11 metri. Lovitura liberă a fost executată de Mărkuş, care însă a trimis mingea pe lângă poartă. A fost momentul decisiv al partidei, care a decis practic soarta disputei.

Dominare sterilă

FC Bihor s-a aflat mai mult la cârma jocului, a dominat teritorial, dar plusul de experienţă al ex-steliştilor Opriţa, Pompiliu Stoica şi Florentin Dumitru s-a dovedit decisiv în economia jocului.

Ultimele 10 minute de joc s-au jucat cu garda jos: FC Bihor a încercat să restabilească egalitatea, riscând să fie surprinsă pe contraatac, dar fazele de poartă au lipsit.

Mărkuş n-a mai fost omul de gol al orădenilor. Marcat şi de ratarea loviturii de la 11 metri, el a fost schimbat cu Birtalan, dar fără efect în ofensiva orădeană.

În urma acestui eşec, echipa orădeană coboară pe locul 5 în clasament. În ultimul meci al turului de campionat, FC Bihor va întâlni sâmbătă, pe teren propriu, pe Gaz Metan CFR Craiova, echipă care a învins sâmbătă pe CS Mioveni cu un sec 3-0!


"În prima repriză am jucat mai bine, am avut câteva ocazii bune de a marcat, am ratat şi o lovitură de la 11 metri, dar acesta este apanajul jucătorilor tineri. Obiectivul nostru este să construim o echipă competitivă, dar dacă la final vom ajunge acolo sus, la promovare, nu ne-am supăra"

Gheorghe Ghiţ, antrenor FC Bihor


PETROLUL PLOIEŞTI- FC BIHOR 1-0 (1-0)

A marcat Opriţa (minutul 4)

Sadion din Strejnic; spectatori 1.000

Petrolul Ploieşti: A. Vlad - Cârjă, Benga, Plecanciuc, P. Stoica - Cr. Vlad (cpt), M. Tudor - Fl. Dumitru, Budescu (80 Stănescu), Opriţa (86 Păun) - C. Stoica (72 Moroşan). Antrenor: Valeriu Răchită

FC Bihor Oradea: Fildan - Lupu, Muscă (cpt), Oltean, Moraru - Florean (87 Hadji), Chiş, Danci (63 Coroian), Sorian, Markuş (73 Birtalan), Fl. Pop. Antrenor: Gheorghe Ghiţ

Arbitri: Andrei Chivulete, Vlad Bârleanu şi Andrei Simonis

Cartonaşe galbene: Budescu, Tudor, Pompiliu Stoica /Moraru, Markuş


Liga a II-a, seria a II-a

FC Argeş Piteşti - FC Silvana Şimleu Silvaniei 2-1
Mureşul Deva - CS Râmnicu Vâlcea 2-1
Gaz Metan CFR Craiova - CS Mioveni 3-0
Arieşul Turda - ACU Arad 0-0
Voinţa Sibiu - ACS MU Poli Iaşi 2-1
UTA Arad - Unirea Alba Iulia 2-0
Petrolul Ploieşti - FC Bihor 1-0
Alro - Slatina - Minerul Lupeni - anulat


CLASAMENT

clsam liga 2.jpg