Fratele preşedintelui Traian Băsescu a fost arestat, vineri, de Tribunalul Bucureşti, pentru 30 de zile. Mircea Băsescu a fost acuzat de DNA că a primit 250.000 de euro de la Forin Anghel, fiul interlopului Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, pentru ca, în urma intervenţiei sale la judecători, acesta din urmă să scape de închisoare.

Instanţa a admis astfel cererea procurorilor anticorupţie şi a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Mircea Băsescu, acuzat de trafic de influenţă.

Şi Marian Căpăţână, cel acuzat că a fost intermediarul banilor pe care familia lui Bercea Mondialu, i-ar fi dat fratelui preşedintelui Traian Băsescu, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, sub acuzaţia de complicitate la trafic de influenţă.

Decizia Tribunalului Bucureşti nu este definitivă, putând fi contestată la Curtea de Apel.

Potrivit unui comunicat al DNA, "În perioada 20 februarie 2011 - 22 februarie 2012, inculpatul Băsescu Mircea a primit suma de 250.000 de euro de la un denunţător, prin intermediar, în schimbul promisiunii că va interveni pe lângă magistraţii învestiţi cu soluţionarea cauzei referitoare la infracţiunea săvârşită de tatăl denunţătorului, precum şi a altor cereri incidente în respectiva cauză, în scopul de a obţine o hotărâre favorabilă, fie condamnarea la o pedeapsă mai mică, fie punerea în libertate".

Mircea Băsescu a fost denunţat de Florin Anghel, zis Bercea Băsică - fiul lui Bercea Mondial.

Potrivit ordinanţei de reţinere, emisă joi seară la ora 19.05, la începutul anului 2011, după ce faţă de tatăl lui s-a luat măsura arestării preventive de către Tribunalul Olt, Florin Anghel i-a remis unui intermediar suma de 250.000 de euro, la cererea acestuia din urmă şi în schimbul promisiunii că banii vor fi remişi mai departe lui Mircea Băsescu, pentru ca acesta să intervină pe lângă magistraţii învestiţi cu soluţionarea cauzei referitoare la infracţiunea săvârşită de tatăl denunţătorului şi a altor cereri incidente în respectiva cauză.

"Ulterior, pentru că tatăl denunţătorului nu a fost pus în libertate, denunţătorul i-a remis şi suma de 350.000 de euro intermediarului, în acelaşi scop", arată comunicatul.

Practic, Băsescu a luat banii în perioada 20.02.2011, când Bercea a intrat în arest, şi până la pronunţarea sentinţei de condamnare de către instanţa de fond, respectiv 22.02.2012.

"Din suma totală de 600.000 de euro remisă de denunţător intermediarului, Băsescu Mircea a primit suma de 250.000 de euro în schimbul promisiunii că, prin influenţa pe care o are asupra magistraţilor, poate obţine o soluţie favorabilă pentru tatăl denunţătorului , adică va obţine fie o pedeapsă mai mică, fie punerea în libertate. Pentru faptul că a mijlocit remiterea banilor, persoana cu rol de intermediar şi-a însuşit suma de 350.000 de euro din totalul de 600.000 de euro primit de la denunţător", mai arată comunicatul DNA.

Fratele preşedintelui a fost reţinut pentru 24 de ore şi va fi prezentat cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile la Tribunalul Bucureşti.

De altfel, Mircea Băsescu, a fost înregistrat recunoscând că a primit bani de la familia lui Bercea Mondial, pentru o intervenţie în justiţie. Asta reiese din înregistrările filmate cu telefonul mobil de Florin Anghel, zis Bercea Băsică - fiul lui Bercea Mondial, şi difuzate, miercuri, de Antena 3.

"La mine au ajuns doar 250 de mii... Mi s-a pus mormanul ăla de dolari în braţe...", se aude pe înregistrare Mircea Băsescu, care susţine că va vorbi şi cu preşedintele de caz şi că acesta ar şti despre ce e vorba.

Citiţi pe aceeaşi temă şi articolul "Mircea Băsescu a luat bani să intervină pentru eliberarea lui Bercea Mondial"