Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a fost exclus din PSD în urma deciziei luate în CExN, marţi, cu 50 de voturi "pentru", cinci "împotrivă" şi trei abţineri. Dezbaterile din CExN au durat aproape patru ore.Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a declarat, marţi, după decizia CExN, că PSD nu se va reforma câtă vreme va fi condus din umbră de Ion Iliescu şi Adrian Năstase, el precizând că Victor Ponta este o marionetă a acestora, "cu apucături tiranice şi o lipsă teribilă de caracter".

"Din păcate, acest partid, atâta vreme cât este condus din umbră de Iliescu şi Năstase nu are vreo şansă de reformare. Au pus în fruntea partidului o marionetă cu apucături tiranice şi o lipsă teribilă de caracter, cu un ton suburban. Nu am văzut niciodată atâtea minciuni şi invective, nu am vazut niciodată atât de puţină decentă în relaţiile din partid", a spus Geoană. Geoană a vorbit despre "această execuţie stalinistă pentru un motiv nici măcar astăzi cunoscut".

"Mă îndurerează pentru că a fost vorba despre o decizie anunţată. Ponta şi-a pus demisia pe masă şantajând colegii. Înţeleg presiunea la care unii colegi au fost supuşi", a spus Geoană.

Decizia de excludere din PSD a fost, în opinia lui Geoană, "profund nedreaptă", el spunând că la 18.03 a primit, pentru prima dată de când a început această "nebunie", "aşa-zisele" acuze.

Împărţiţi în două tabere, social-democraţii au încercat până în ultima clipă fie să-l determine pe Mircea Geoană să cedeze şefia Senatului vicepreşedintelui Ioan Chelaru, fie să recurgă la un armistițiu şi să "închidă" ochii la scăpările din ultima vreme ale preşedintelui Senatului.

Indiferent de tabăra în care s-au poziţionat, însă, social-democraţii n-au reuşit să-l determine nicicum pe Mircea Geoană să renunţe la fotoliul de la Senat.