Un grav accident de circulaţie s-a petrecut vineri, în jurul orei 13.40, pe Bulevardul Vasile Milea, din Capitală. Una dintre persoanele implicate în accident este Mircea Lucescu, antrenorul lui Şahtior Donetk, care se afla la volanul unei maşini, potrivit site-ului Realitatea.

În accident au fost implicate două autovehicule şi un tramvai. "Două victime au rămas încarcerate. ISU a intervenit cu două ambulanţe. Victimele au fost preluate şi transportate la Spitalul Universitar", a spus Daniel Vasile, purtătorul de cuvânt ISU Bucureşti.

Se pare că Lucescu ar fi vrut să facă un viraj la stânga, însă nu s-a asigurat, moment în care a fost lovit de un tramvai care venea din spate. În urma impactului, antrenorul a suferit o contuzie toracică severă şi a fost transportat de urgenţă la Spitalul de Urgenţă Floreasca, apoi a fost mutat la Spitalul Universitar.

Lucescu era constient când a fost scos din maşina accidentată. El va fi supus unor investigaţii medicale specifice, precum electrocardiogramă, computer tomograf, analize de sânge.

Coordonatorul SMURD Bucureşti, Bogdan Opriţa, a declarat că în maşina în care se afla Lucescu se mai afla o persoană, de aproximativ 40 de ani. Acesta a suferit leziuni minore.

În urma impactului cu tramvaiul, maşina lui Lucescu a fost distrusă complet pe partea stângă. După impact, mai multe tramvaie au rămas blocate în zonă. La faţa locului se află un număr impresionant de poliţişti care efectuează cercetări.