Liderul Partidului Mişcarea Populară Bihor, Mircea Matei, a comentat miercuri demiterea inspectorului şef Daniel Negrean. "Dacă până acum am spus că în Bihor USL trăieşte, iată că acum, pentru că s-au supărat, PSD-iştii au dat un exemplu şi l-au schimbat pe domnul inspector şcolar Daniel Negrean fiindcă ar fi făcut campanie electorală în şcoli. Dacă s-a întâmplat aşa, este foarte bine că l-au schimbat, dacă nu, e doar o manevră politică", a afirmat Matei, într-o conferinţă de presă.

PMP-istul a apreciat că înlocuirea lui Negrean a fost "un exemplu" pentru ceilalţi liberali care ocupă funcţii publice. "Trebuie privit ca un exemplu dat tuturor PNL-iştilor care se află în funcţii. Prin acest lucru, de fapt, domnul Mang le-a spus: Băieţi, noi suntem la butoane, ciocu' mic şi joc de glezne! Vă schimbăm când vrea muşchii noştri. Am folosit un limbaj de PSD-ist ca să fiu bine înţeles de ei", a explicat Matei.

Oricum - crede PMP-istul - pe liberali îi aşteaptă schimbarea după alegerile europarlamentare. "Cei care sunt acum pe funcţii, după campania electorală, sau trec la PSD, sau vor fi toţi schimbaţi. E foame mare la PSD, iar băieţii ăştia când sunt flămânzi muşcă tot", a spus el, adăugând că social-democraţii îi mai ţin deocamdată pe posturi pe PNL-işti pentru ca aceştia din urmă să nu poată contribui la campania electorală.

Liderul PMP Bihor a criticat şi modul în care PSD face campanie electorală, spunând că social-democraţii au "o agresivitate furibundă". "PSD-ul a recurs la toate mijloacele pentru a-şi asigura o dominaţie categorică în spaţiul public şi să strivească tot ceea ce înseamnă concurenţă. A pus în mişcare o maşinărie politică agresivă, care se referă în principal la distrugerea adversarilor politici", a spus Matei.

De asemenea, PMP-istul a susţinut că social-democraţii acoperă afişele celorlalte formaţiuni politice. "În noaptea trecută, în municipiul Oradea toate locurile publice din oraş au fost acoperite cu afişe ale PSD şi candidatului Emilian Pavel. La Crişul, în Nufărul, în Ioşia...", a denunţat Matei.

Totdată, acesta a afirmat că oamenii lui Ponta ar putea încerca să influenţeze votarea din 25 mai. "Ne este teamă că vor recurge la mijloacele pe care le cunosc destul de bine pentru a influenţa modul de votare în 25 mai, în special în mediul rural. Sunt capabili să facă acest lucru", a mai arătat el.

UPDATE:

Într-un comunicat de presă remis ulterior, PMP Bihor a arătat că, în conformitate cu Legea 33/2007, art. 40, alineatul 4-6, formaţiunea a depus, miercuri, 14 mai, o sesizare la Biroul Electoral Judetean prin care acuză faptul că "mai multe panouri destinate afisajului electoral au fost confiscate in integralitate de PSD si de candidatul acestui partid, Emilian Pavel, contrar prevederilor legale". Potrivit PMP, Biroul Electoral Judeţean "a admis sesizarea PMP Bihor şi a dispus luarea măsurilor legale".