Mircea Matei, fost preşedinte al ANRSC, a declarat că dacă măsurile dispuse de această instituţie la societatea Electrocentrale în urmă cu mai bine de doi ani ar fi fost respectate, Oradea nu ajungea în situaţia de a fi amendată cu 33,4 milioane de euro pentru nerespectarea termenului de predare al certificatelor verzi.

"Am fi avut un alt operator, ar fi fost depăşite toate probleme şi, în mod cert, un alt operator, un alt tip de managment nu ar fi adus CET-ul în această situaţie şi nu ar fi făcut o greşeală prostească, să nu-şi ia măsurile de precauţie şi să apară această amendă", a declarat Matei, miercuri, într-o conferinţă la sediul Partidului Mişcarea Populară.

Liderul PMP Bihor a mai afirmat că CET-ul orădean funcţionează ilegal din iunie 2012. "Din păcate, CET-ul funcţionează ilegal de când preşedintele PSD-ist al ANRSC, Doru Ciocan, i-a ridicat licenţa. De ce ANRSC nu ia măsuri? N-aş putea să vă spun", a adăugat acesta, omiţând să spună că, de fapt, decizia de retragere a licenţei fusese luată încă de pe vremea când el conducea ANRSC, ca reprezentant PDL.

Ordinul ANRSC din 2012 se referea doar la licenţa pentru activităţile de transport, distibuţie şi furnizare ale Electrocentrale. Ca reacţie, Consiliul Local a decis să înfiinţeze societatea Termoficare Oradea, care asigură acum aceste servicii. Matei susţine, însă, că procedura care trebuia urmată după retragerea licenţei este organizarea unei licitaţii pentru preluarea acestui serviciu public.

"După retragerea licenţei poţi opera maxim 12 luni, perioadă în care eşti obligat să asiguri continuitatea serviciului, timp în care autoritatea publică locală este obligată să deruleze o nouă procedură, lucru care nu s-a întâmplat. Ştiu că cei de la Dalkia, care au preluat la Iaşi sistemul, au fost interesaţi şi de Oradea", a mai precizat Matei, întrebându-se de ce Primăria a preferat să ţină "ca orbu' de bâtă" de Electrocentrale.

Totodată, Mircea Matei a declarat că amenda de 33,4 milioane de euro ar trebui asumată de factorii de decizie. "Ar fi cazul ca cei care au decis aceste lucruri în ultimii trei ani de zile să-şi asume şi nişte responsabilităţi. Am avut un Consiliu Local, care a hotărât de la vânzarea de certificate până votarea unui Consiliu de Administraţie, format din specialişti. Aceştia cu toţii ar trebui să dea seama în legătură cu ceea ce s-a întâmplat la CET", a mai spus PMP-istul.